Marian Manolache

ANPC: Reclamaţiile pentru creditele date până în iunie 2010, analizate pe legile anterioare OUG 50

ANPC, comisioane credite, credite banci, OUG 50

„Reclamaţiile primite după data intrării în vigoare a OUG 50/2010 şi care fac referire la contracte aflate în derulare vor fi analizate şi soluţionate de ANPC în baza OG 21/1992 privind protecţia consumatorilor, Legii 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii sau Legii 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între comercianţi şi consumatori”, se arată în comunicat.

 

Preşedintele ANPC, Constantin Cerbulescu, consideră că Legea 288/2010 este un punct de referinţă privind activitatea de creditare în Romania, iar consumatorii au obţinut un grad ridicat de protecţie în raporturile cu creditorii şi o mai mare libertate de a alege.

„Suntem convinşi că ridicarea barierelor privind rambursarea anticipată şi presiunea concurenţei vor crea în scurt timp premisele ca marea majoritate a consumatorilor, inclusiv cei care au contracte în derulare, să poata beneficia de condiţii mai avantajoase de creditare”, a spus Cerbulescu.

 

Legea 288/2010 pentru aprobarea OUG 50/2010 privind creditele pentru consumatori a fost publicata în Monitorul Oficial al României în 30 decembrie 2010. Parlamentul României, prin legea de aprobare a OUG 50/2010, a modificat unele prevederi ale Ordonanţei de Urgenţă.

 

Astfel, pentru contractele aflate în derulare la data intrării in vigoare a OUG 50/2010, se aplică prevederile din articolele referitoare la comisionul de rambursare anticipată şi prevederile conform cărora creditorul poate refinanţa creditul în condiţiile noilor oferte dacă titularul de credit este bun platnic. Celelalte prevederi ale legii nu se aplică contractelor în derulare, se mai arată în comunicat.

ANPC menţionează că actele adiţionale emise de creditori ca urmare a apariţiei OUG 50/2010 care au fost acceptate (semnate) de consumatori rămân în vigoare şi produc efecte în continuare.

 

Totodată, ANPC sfătuieşte consumatorii care nu sunt încă informaţi cu privire la conţinutul actului adiţional propus de bancă odată cu apariţia OUG 50/2010 să solicite creditorului o copie a respectivul act. Dacă prevederile actului aditional emis de creditor nu le convine, trebuie transmită acestuia o notificare scrisă de refuz, iar notificarea trebuie depusă la registratura creditorului cu număr de inregistrare sau trimiteti prin posta o scrisoare cu confirmare de primire.

Refuzul actului adiţional are ca efect revenirea la prevederile anterioare ale contractului de credit, cu excepţia, dacă e cazul, a clauzelor privind rambursarea anticipată.