Money.ro

Barack Obama cere din nou regimului egiptean să dea dovadă de reţinere

Barack Obama, Cairo, Egipt, securitate nationala, SUA

La reuniunea care a durat circa o oră au mai participat vicepreşedintele Joe Biden, consilierul pentru Securitate naţională al Casei Albe, Tom Donilon, şi alţi înalţi oficiali cu atribuţii în domeniul securităţii şi al afacerilor externe.

„Preşedintele a fost informat în legătură cu ultimele evoluţii ale situaţiei din Egipt”, se arată într-un comunicat al Casei Albe.

Obama şi-a reiterat „opoziţia faţă de violenţe” şi apelul „la reţinere, la susţinerea drepturilor universale şi a unor măsuri concrete care să determine progresul reformelor politice în Egipt”, potrivit comunicatului citat.

Casa Albă nu a reacţionat oficial la decizia preşedintelui egiptean, Hosni Mubarak, de a-l numi pe directorul serviciilor de informaţii în funcţia de vicepreşedinte şi de a nominaliza un nou prim-ministru.

În timpul reuniunii Consiliului de securitate, circa 100 de persoane au manifestat în faţa Casei Albe, scandând „Mubarak trebuie să plece”. Citește mai mult pe www.mediafax.ro