Marian Manolache

Noi disponibilizări la CE Craiova, CE Turceni şi CE Rovinari

disponibilizari, somaj romania, somaj tehnic

AJOFM Gorj a primit noi notificări prin care se anunţă reducerea, faţă de notificările anterioare, a numărului de persoane din sectorul energetic care vor disponibilizate începând cu 1 martie, de la CE Craiova, CE Turceni şi CE Rovinari urmând să fie disponibilizaţi 472 de angajaţi.

 

Pe lângă angajaţii acestor trei unităţi energetice, vor mai fi disponibilizaţi 300 de angajaţi ai SC Minprest SA şi 112 de la SC SindJilţ SA.

 

„Conform ultimelor notificări, de la CE Rovinari vor pleca doar 30 de persoane, de la CE Turceni 202, iar de la CE Craiova 240. La nivelul tuturor unităţile a fost diminuat numărul disponibilizărilor faţă de notificările pe care le-am primit la începutul lunii ianuarie. Pe lângă aceste notificări, rămân valabile şi cele care privesc disponibilizarea a 300 de angajaţi ai SC Minprest SA şi alţi 112 de la SC SindJilţ SA, care vor pleca tot din luna martie”, a precizat Ana-Maria Niculescu, purtătorul de cuvânt al AJOFM Gorj.

 

Pe lângă măsura de disponibilizare a 30 de angajaţi, conducerea CE Rovinari a decis să trimită salariaţii în şomaj tehnic timp de o lună. „S-a decis disponibilizarea la cerere a 30 de salariaţi, care urmează să beneficieze de plăţi compensatorii în sumă de 41.099 brut, echivalentul a zece salarii medii brute. Totodată, tot personalul unităţii, cu excepţia personalului de exploatare al termocentralei, va fi trimis în şomaj tehnic o lună, începând cu martie”, a declarat Diana Milea, purtător de cuvânt al Complexului Energetic de la Rovinari.

 

La începutul acestei luni, AJOFM Gorj a primit notificări privind disponibilizarea a 920 de persoane tot de la 1 martie şi de la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia (SNLO). În urma discuţiilor dintre conducerea societăţii şi sindicate, numărul acestora s-a redus la 400 de persoane, toate îndeplinind condiţiile de pensionare. Aceştia se vor adăuga la cele 884 de persoane disponibilizate cu 1 martie.

 

În urmă cu aproape trei săptămâni, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Gorj a anunţat că a primit notificări din partea Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia (SNLO) şi complexurilor energetice Rovinari, Turceni şi Craiova, că vor disponibiliza, începând cu 1 martie, peste 2.100 de persoane. „Am primit notificări privind un număr total de 2.132 de persoane care urmează să fie disponibilizate de la unităţile miniere din Gorj şi Dolj. De la SNLO vor pleca 920 de persoane, de la Complexul Energetic (CE) Rovinari 448, de la CE Turceni 484, iar de la CE Craiova vor pleca 280 de persoane. Este vorba de un program de disponibilizări derulat între anii 2011-2013, perioadă în care urmează să fie disponibilizaţi patru mii de angajaţi de la cele patru unităţi. Pentru anul în curs vor fi disponibilizaţi doar aceşti 2.132 de salariaţi, urmând ca desfacerea contractului de muncă să aibă loc începând cu 1 martie”, a declarat atunci Ana-Maria Niculescu, purtătorul de cuvânt al AJOFM Gorj.

 

Ultimele Articole