La finalul lui 2010, activele administrate de fondurile de pensii private au ajuns la o cotă de 0,91% din PIB.
„În condiţiile în care nu se va manifesta riscul legislativ care să afecteze negativ programul contribuţiilor participanţilor, sectorul pensiilor private va creşte în importanţă pentru economie, fiind aşteptată o creştere peste 1% din PIB în prima jumătate a acestui an”, a declarat analistul Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), Gheorghe Moţ.
Valoarea activelor totale administrate în sistemul pensiilor private a ajuns la finele anului trecut la 4,66 miliarde lei, din care 4,33 miliarde lei în sistemul pensiilor private obligatorii (pilon II) şi 0,33 miliarde lei în sistemul de pensii private facultative (pilon III).
Rezultatele s-au situat puţin peste nivelul estimat în iulie 2010, de 4,6 miliarde lei (0,90% din PIB), potrivit analizei CSSPP.
„Fondurile de pensii private au rămas conservatoare investind în continuare în titluri de stat. Astfel, la 31 decembrie 2010 deţineau 4,93% din totalul emisiunilor de titluri de stat aflate în circulaţie. Cu toate acestea, au rămas şi investitori activi pe piaţa locală de capital – numai valoarea la 31 decembrie 2010 a primilor zece emitenţi din portofoliu de 342,86 milioane lei este mai mare decât întregul portofoliu de acţiuni deţinut cu un an în urmă, de 248,71 milioane lei”, se menţionează în analiza CSSPP.
În acelaşi timp, riscul valutar rămâne redus ca urmare a unei expuneri mici faţă de valute, respectiv 7,68% din total active, şi a utilizării instrumentelor specifice de protecţie faţă de acest risc.
„Rolul sectorului pensiilor private este cu atât mai important cu cât duce la scăderea presiunilor viitoare asupra sistemului public de pensii (previziunile demografice pentru anii următori sunt de îmbătrânire a populaţiei), precum şi prin prisma investiţiilor care le aduce în economie: investiţii în companiile româneşti listate pe bursă şi creditarea statului şi segmentului privat autohton (prin intermediul titlurilor de stat, obligaţiunilor emise de autorităţile locale şi a obligaţiunilor corporative)”, se mai arată în analiza CSSPP.