ZF: Doamna Ghica Plaza, 70 de familii în 616 apartamente. Ansamblul rezidenţial Doamna Ghica Plaza din cartierul bucureştean Colentina, finalizat în urmă cu un an, este locuit de circa 70 de familii, în condiţiile în care proiectul de nouă blocuri cuprinde 616 apartamente, de la garsoniere la patru camere. „În proiect sunt vândute în jur de 200 de apartamente, dar până în prezent s-au mutat circa 70 de familii. Evident că volumul de vânzări nu mai este la fel de mare, dar tranzacţii există în fiecare lună, fie că vorbim de vânzări sau închirieri”, spune Corina Dordoi, sales manager al proiectului.
Gândul: Cum l-a păcălit Boc pe Băsescu şi de ce nu vrea Blaga să fie premier. Conform unor surse din PDL, mai mulţi lideri de filiale au avut o discuţie cu Boc, în care i-au transmis că îl vor în continuare la Palatul Victoria. Se pare că, după întrevederea cu preşedintele, opozanţii săi din partid au început munca de lămurire om la om cu cei care susţineau varianta premierului tehnocrat. „Nu se ştie, dacă vine un premier independent, ce pretenţii o să aibă. Dacă o să taie fondurile pentru judeţe, dacă o să ne schimbe oamenii?”, spunea unul dintre partizanii prim-ministrului politic. Înainte să ajungă la Boc, aceeaşi preşedinţi de organizaţii, în special din zona Ardealului, au încercat să-l convingă pe Vasile Blaga să accepte şefia guvernului. Blaga a refuzat propunerea care i-a fost făcută luni seara, oficial, în timpul şedinţei de la Vila Lac 1, de către Sorin Frunzăverde.
Capital: Ce capcane ascund superofertele la telefonia mobilă. Dacă pentru clienții persoane fizice operatorii de telefonie mobilă se pregătesc cu abonamente cu mii de minute gratuite, oferta pentru companii mizează pe oferte personalizate, servicii integrate și consultanță post-vânzare. Iar în condițiile în care portabilitatea a facilitat semnificativ migrarea de la un operator la altul, goana companiilor după facturi mai mici poate fi oprită doar cu mare greutate.
EVZ: Care sunt cele mai avantajoase depozite: în lei sau în euro. Dacă vreţi să obţineţi randamente cât mai mari pentru sumele pe care le puneţi deoparte la bănci, cel mai indicat este să alegeţi depozitele în moneda naţională, spun specialiştii. Românii ar putea ieşi în câştig dacă vor alege economiile în lei şi nu în euro, în 2011, potrivit estimărilor unora dintre analiştii locali. Ei se bazează pe argumentul că moneda naţională se va întări în raport cu cea europeană, iar inflaţia va mai scădea.
România liberă: Comuna Independenţa, la un pas de faliment. Primăria comunei Independenţa din Constanţa este la un pas de a trage obloanele şi a-şi încheia activitatea, în lipsa repartiţiilor bugetare. Conform declaraţiei primarului comunei, Cristea Gâscan, motivul îl reprezintă lipsa banilor pentru salarii. „Conform noii metodologii de calcul a cheltuielilor de personal, ne-a ieşit, anul acesta, un calcul de 1,44 milioane lei cheltuieli de personal, cu tot cu salarii, din care ne-a fost repartizată drept cheltuială de personal pentru administraţia publică locală suma de 10.000 de lei, restul banilor fiind repartizaţi către cheltuieli personal cadre didactice”, explică primarul comunei, Cristea Gâscan.
Adevărul: Grzegorz Konieczny, managerul Fondului Proprietatea: „N-am promis niciodată valoarea de un leu a acţiunii FP“. Cum mi-am petrecut listarea deceniului Şeful celui mai mare fond de investiţii din estul Europei vrea să ridice cotaţia FP peste pragul de un leu, însă mediul românesc de afaceri îi impune destule obstacole. Evoluţia acţiunilor FP este determinată în mare măsură de politicile Guvernului, lucru care îl cam deranjează pe managerul de fond, Grzegorz Konieczny.