sursa foto: cluj4all.com
Astfel, acţionarii Win Magazin, care deţine reţeaua Winmarkt, au decis la sfârşitul lunii ianuarie a acestui an vânzarea centrului comercial Slatina Oltul pentru un preţ total de 3,25 milioane de euro, în regim de scutire de TVA, cu excepţia utilajelor şi a echipamentelor şi a centrului comercial Junior Ploieşti pentru un preţ total de 4,5 milioane euro în regim de scutire de TVA.
Centrul comercial Slatina Oltul are o suprafaţă închiriabilă de 6.500 mp, iar Junior Ploieşti este o clădire de birouri cu o suprafaţă închiriabilă de 2.464 mp şi au vost vândute cu 7,75 milioane euro.
Noul proprietar al celor două centre comerciale este societatea CIR Imobiliare SRL, care a vândut către Win Magazin o clădire de birouri cu un preţ de 1,5 milioane de euro plus TVA din Bucureşti, amplsată pe strada Plevnei.
În luna octombrie a anului trecut, grupul italian IGD, proprietarul magazinelor Winmarkt, a anunţat că analizează posibilitatea vânzării unor active din Italia, dar şi din România, pentru a obţine surse de finanţare a unor posibile investiţii şi achiziţii.
În România, IGD deţine 16 centre comerciale Winmarkt, majoritatea fiind foste magazine universale, după ce a plătit în 2008 peste180 de milioane de euro. Pe lângă proprietăţile din România, ortofoliul IGD cuprinde 14 hipermarket-uri, 10 mall-uri şi 3 centre comerciale, toate în Italia. Valoarea totală a acestora se ridică la 1,4 miliarde euro.
Portofoliul Winmarkt
Winmarkt Someş – Cluj-Napoca
Winmarkt Big Mall – Turda
Winmarkt Măgura – Bistriţa
Winmarkt Petrodava – Piatra Neamţ
Winmarkt Central – Vaslui
Winmarkt Modern Grand Center – Galaţi
Winmarkt Diana – Tulcea
Winmarkt Dunărea – Brăila
Winmarkt Dacia – Buzău
Winmarkt Grand Center – Ploieşti
Winmarkt Omnia – Ploieşti
Winmarkt Junior – Ploieşti (Vândut)
Winmarkt Big – Ploieşti
Winmarkt Cozia – Râmnicu Vâlcea
Winmarkt Oltul – Slatina (Vândut)
Winmarkt Crinul Nou – Alexandria