Vreme a afirmat, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că în ceea ce priveşte „tendinţele monopoliste” de pe piaţa telecom Consiliul Concurenţei este instituţia competentă, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Consiliul Concurenţei va analiza şi va da soluţiile. La ora actuală, statul român are mecanismele prin care poată să intervină în asemenea momente şi o face. Avem instituţii şi vor interveni, după care, dacă vom primi anumite sarcini, noi le vom îndeplini”, a spus Vreme.
El a adăugat că este posibil ca autoritatea de reglementare în domeniul concurenţei să se fi autosesizat.
„Daţi-mi voie să port o discuţie şi să-i sesizez, dar cred că s-au autosesizat, sunt foarte dinamici în ultimul timp, au dat amenzi de 65 de milioane de euro la Orange, Vodafone, Poşta Română…”, a spus Vreme.
Întrebat dacă apreciază că eventuala preluare a UPC de către RCS&RDS ar duce ultima companie într-o poziţie de monopol pe piaţă, ministrul a răspuns negativ.
„Nu cred că ar duce-o în poziţie de monopol, piaţa de telecomunicaţii şi televiziune e destul de echilibrată la ora actuală în România. Dar orice tendinţă de monopol va fi tratată serios de instituţiile statului, pentru ca cetăţeanul să nu fie afectat”, a spus el.
Operatorul de telecomunicaţii RCS&RDS, controlat de omul de afaceri din Oradea Zoltan Teszari, este la un pas de a cumpăra rivalul UPC, fostul Astral, cu care se bate de peste 15 ani pe piaţa de cablu într-o tranzacţie care s-ar ridica în jurul a 300 milioane dolari, a scris ZF în ediţia de vineri.
Potrivit sursei citate, dacă cei doi rivali s-ar uni, s-ar naşte un „monstru” pe piaţa românească, cu aproape patru milioane de clienţi numai pe segmentul de televiziune, 1,7 milioane de clienţi pe telefonie fixă, 1,4 pe telefonie mobilă şi 1,4 pe internet fix. Cifrele de afaceri adunate ar duce la constituirea unui grup cu venituri anuale de aproape un miliard de dolari, ceea ce ar fi ca un ghimpe în coasta Orange, Vodafone şi Romtelecom / Cosmote, grupul controlat indirect de Deutsche Telekom.
Conform unor surse de pe piaţă, Teszari – care deţine 43% din RCS&RDS – este în proces de selecţie a băncii de investiţie care trebuie să-i asigure finanţarea pentru această tranzacţie care dacă
s-ar realiza, ar schimba fundamental toată piaţa telecom românească, extrem de fragmentată şi cu o concurenţă acerbă, notează ZF.