„Ministerul de Finanţe nu are atribuţiuni în numirea personalului din ANAF şi din structurile teritoriale. Eu cred că s-a greşit foarte mult în 2009, când am fost la guvernare cu PSD, când funcţiile de conducere, de directori şi directori adjuncţi, nu mai respectau criteriile profesionale. Erau acele persoane numite printr-un contract de management. Eu cred că atunci s-a făcut o greşeală şi mai sunt repercusiuni şi acum.”, a declarat Ialomiţianu.
Ministrul a spus că dacă ANAF va fi reorganizat în baza proiectului de ordonanţă pe care l-a propus, atunci există posibilitatea să fie stabilite criterii profesionale, de integritate, pentru ca în funcţiile de conducere să ajungă cei mai buni oameni.
Referitor la numirea lui Silviu Văduva în funcţia de şef al Vămii Bucureşti, Ialomiţianu a precizat că „domnul Blejnar a avut un dosar întocmit de colegii din subordine şi în baza dosarului a luat o decizie. ANAF a luat o decizie în baza unui dosar. Nu este singura dată când pe funcţii de conducere apar oameni care nu sunt recomandaţi pentru funcţia respectivă”.
Silviu Văduva şi-a anunţat marţi demisia de la conducerea Vămii Bucureşti, precizând că nu doreşte ca, prin promovarea sa temporară în fruntea acestei instituţii, să ştirbească imaginea unor instituţii publice. Acesta fusese numit, din 21 februarie, în funcţia de director executiv al Direcţiei Municipiului Bucureşti pentru Accize şi Operaţiuni Vamale, printr-un ordin intern semnat de şeful ANAF, Sorin Blejnar.
„Eu cred că partidele politice ar trebui să stea deoparte în numirea oamenilor pe funcţii politice şi văd că PSD şi PNL spun în cor că atunci când ajung la guvernare vor schimba toţi oamenii. Dacă PSD şi PNL vor să ajungă la guvernare şi să pună oamenii pe funcţii politice, eu cred că aceste două partide fac o mare greşeală”, a menţionat Ialomiţianu.
De asemenea, întrebat dacă există posibilitatea de a-şi încheia mandatul la MFP curând, ministrul a declarat că nu are semnale în acest sens, dar că nu se ştie niciodată, fiind vorba o numire politică.
„Nu se ştie niciodată. Eu ştiu foarte sigur că în funcţia de ministru nu stai foarte mult. Sunt decizii politice. Eu am declarat că atât timp cât stau la MFP mă preocupă implementarea reformelor, consolidarea fiscală, reducerea birocraţiei, îmbunătăţirea relaţiei cu contribuabilii, creşterea eficienţiei în administrarea fiscală. Aş vrea contribuabiliul să fie cât mai mulţumit de activitatea ANAF”, a mai spus Ialomiţianu.