“Am atacat decizia de faliment în instanţă şi aşteptăm soluţionarea. Încă nu s-a ajuns la stadiul de vânzare. Se caută şi un investitor, pentru că e nevoie de bani pentru continuarea proiectului”, a declarat pentru Money.ro, Cristina Nedelcu, avocatul intern al companiei Copper Beech.
Compania a acumulat datorii de 27 de milioane de euro, cel mai mare ecreditor fiind Alpha Bank, care a finanţat proiectul cu 14 milioane de euro.
Nu s-a găsit investitorul cu 5 milioane de euro
Potrivit raportului de evaluare care a făcut parte din planul de reorganizare, ar mai fi nevoie de 5 milioane de euro pentru finalizarea proiectului. Însă, până acum nu a fost indentificat nici un partener dornic să continue investiţia.
“Până la acest moment, nu a fost identificat un partener interesat să continue investiţia în proiect, singura disponibilitate afirmată în acest sens aparţinând reprezentanţilor debitoarei, care au inclus o astfel de măsură în cuprinsul planului de reorganizare propus, dar neconfirmat de către judecatorul sindic. Deocamdată, prioritară este soluţionarea recursului formulat de debitoare împotriva hotărârii prin care s-a dispus intrarea debitoarei în faliment, fiind prematur să precizam ce se întâmplă mai departe cu imobilul. Recursul încă nu a primit termen de soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti”, a declarat pentru Money.ro, Simona Miloş, colaborator al firmei RVA Insolvency Specialists, administratorul judiciar al firmei şi partener al casei de avocatură Stănescu, Miloş Dumitru şi Asociaţii (SMDA).
Dumitru Vasile, unul dintre lichidatorii Cooper Beech, a declarat pentru Money.ro că procedura de faliment este suspendată până în aprilie, când instanţa va decide dacă se continuă procedura de faliment sau dacă dezvoltatorul va intra în reorganizare.
Potrivit raportului de evaluare, ansamblul este finalizat în proporţie de 85% şi ar avea o valoare de piaţă de 19,85 milioane de euro, în ipoteza în care acesta ar fi finalizat, şi o valoare de lichidare de 15,88 milioane euro în cazul aceleiaşi ipoteze.
De asemenea, raportul mai indică şi o valoare de 8,22 milioane de euro, în cazul lichidării în stadiul actual al imobilului.
Imobilul este construit pe o suprafaţă de 5.500 mp, are 16 etaje cu cu 156 de locuinţe, iar suprafaţa construită a întregului proiect este de 25.100 mp.
Raportul de evaluare mai arată că imobilul este racordat la toate utilităţile urbane, iar structura imobilului este urmatoarea: structura de rezistenţă este formată din cadre de beton armat, închiderile perimetrale sunt făcute din caramidă sau BCA iar compartimentările interioare sunt făcute din rigips sau caramidă, iar clădirea este nefinalizată, adică “la roşu”. În plus, apartamentele dispun de balcoane, loc de parcare si boxa la subsol.