Money.ro

BCE şi-a revizuit, în sus, estimările de creştere şi inflaţie pentru zona euro

Banca Centrala Europeana, BCE, cresterea preturilor, energie, estimari, inflatie, zona euro

BCE mizează în prezent pe o creştere a preţurilor de 2,3% în 2011, faţă de o creştere de 1,8% cât estima în luna decembrie, şi una de 1,7% în 2012, faţă de o creştere de 1,5% conform precedentelor estimări. ‘Este nevoie de o vigilenţă sporită faţă de evoluţia inflaţiei în zona euro’, a declarat preşedintele BCE, Jean-Claude Trichet, subliniind ‘creşterile puternice înregistrate de preţurile la produsele energetice şi alimentare’.

 

Potrivit unei estimări preliminare a Eurostat, rata anuală a inflaţiei a crescut în luna februarie la 2,4%, după o creştere de 2,3% în luna ianuarie. Banca Centrală Europeană (BCE) vrea să menţină creşterea preţurilor sub, dar în apropiere, de două procente.

 

De asemenea, Banca Centrală Europeană şi-a revizuit joi, în sus, şi estimările privind ritmul de creştere înregistrat de zona euro. BCE se aşteaptă în prezent ca Produsul Intern Brut al zonei euro să înregistreze o creştere de 1,7% în 2011, faţă de 1,4% cât estima anterior, urmând ca anul viitor să se înregistreze o creştere economică de 1,8%, faţă de 1,7% cât estima până acum.

 

În pofida puseurilor inflaţioniste înregistrate în zona euro în ultimele luni, Banca Centrală Europeană (BCE) a decis, joi, să lase nemodificată dobânda de referinţă la nivelul de 1%. Dobânda de referinţă în zona euro a rămas nemodificată la nivelul record de 1% din luna mai 2009.

Ultimele Articole