Kover Laszlo şi Roberta Anastase au semnat un acord de cooperare între parlamentele celor două ţări. Oficialul ungar a salutat cu această ocazie adoptarea recentă a noii legi a educaţiei de către parlamentul român şi faptul că până în vară urmează a fi dezbătut un proiect de lege privind statutul minorităţilor naţionale.
Acordul de cooperare se concentrează pe cele mai importante teme actuale ale Uniunii Europene, a adăugat preşedintele parlamentului ungar. Acesta prevede întărirea cooperării între diplomaţiile Ungariei şi României, precum şi cadrul pentru o acţiune comună la nivel regional, a mai spus oficialul ungar.