„Ghidul pentru restructurarea extrajudiciară a împrumuturilor cu garanţii ipotecare” şi „Ghidul pentru restructurarea extrajudiciară a obligaţiilor societăţilor comerciale” stabilesc principiile pentru derularea negocierilor dintre persoanele fizice aflate în dificultate financiară şi creditorii acestora în scopul restructurării extrajudiciare a împrumuturilor garantate cu ipoteci.
De asemenea, ghidurile conţin principiile pentru derularea negocierilor dintre societăţilor comerciale debitoare şi creditorii acestora în scopul restructurării extrajudiciare a datoriilor societăţilor comerciale.
Ghidurile au fost elaborate în cadrul împrumutului pentru politici de dezvoltare contractat de la BIRD, parte a grupului Băncii Mondiale.
În cadrul seminarului de promovare a acelor două ghiduri s-a discutat şi despre ghidurile de restructurare a datoriilor societăţilor şi legea concordatului preventiv, perspectivele creditorilor şi debitorilor în utilizarea restructurărilor extrajudiciare.
Totodată, s-au prezentat studii de caz privind utilizarea ghidurilor şi modele de succes, rolul autorităţilor guvernamentale şi celor judecătoreşti în facilitarea utilizării principiilor din ghiduri.
La eveniment au participat reprezentanţi ai instituţiilor publice care au contribuit la redactarea ghidurilor, specialişti din institţiile financiare bancare şi nebancare, case de avocatură, practicieni în domeniul insolvenţei şi experţi internaţionali din domeniu.