Money.ro

Guvernul: Vodafone apreciază că România a depăşit perioada de criză economică

boc, criza economica, investitii, planuri, România, telefonie mobila, Vodafone

Premierul Emil Boc şi ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, au avut, vineri, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanţii companiei Vodafone, în cadrul căreia s-a discutat despre evoluţia sectorului comunicaţiilor în România şi perspectivele acestuia, transmite Executivul într-un comunicat.

 

„Reprezentanţii Vodafone au prezentat, în cadrul întrevederii, planurile companiei privind investiţiile în România, apreciind că ţara noastră a depăşit perioada de criză economică şi reprezintă o destinaţie cu potenţial investiţional”, se arată în comunicat.

 

Premierul a afirmat că Executivul va continua să susţină, la nivel instituţional, mediul de afaceri şi să stimuleze investitorii români şi străini să-şi menţină şi să-şi extindă afacerile în România.

 

„Sprijinim investiţiile străine şi naţionale, pentru că scopul nostru comun este menţinerea şi crearea de locuri de muncă”, a spus Boc, citat în comunicat. În acest context, şeful Executivului a menţionat modificările aduse Codului Muncii.

 

În ceea ce priveşte dezvoltarea sectorului comunicaţiilor, premierul a prezentat oportunităţile pe care le oferă investiţiile susţinute de Guvern şi finanţate din fonduri europene, între care şi promovarea Proiectului de dezvoltare a unei infrastructuri de internet în bandă largă în zonele defavorizate. Pentru acest proiect este disponibilă suma de 84 de milioane de euro, prin intermediul fondurilor structurale (Axa prioritară III din Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice). Obiectivul proiectului este acoperirea cu infrastructură broadband a teritoriului naţional, îndeosebi localităţile din spaţiul rural.

 

În acest context, reprezentanţii Vodafone au arătat importanţa pe care o are dezvoltarea reţelei de internet în zonele rurale, se mai arată în comunicat.

 

La întrevederea de la Palatul Victoria au participat Vittorio Colao, CEO Vodafone Group, Michel Combes, CEO Vodafone Europe Region, Inaki Berroeta, CEO Vodafone Romania, şi Marian Velicu, Corporate Affairs Director.

 

Surse oficiale au declarat anterior, agenţiei MEDIAFAX, că reprezentanţii Vodafone i-au vorbit şefului Guvernului, într-o discuţie cu ocazia întâlnirii de la Palatul Victoria, şi despre problema amenzii stabilite de Consiliul Concurenţei, apreciind că decizia este exagerată şi că o vor contesta în instanţă.

 

Potrivit acestora, premierul a luat notă de poziţia Vodafone, fără să răspundă.

 

În luna februarie, Consiliul Concurenţei a amendat Orange România şi Vodafone România cu 63 milioane de euro, pentru abuz de poziţie dominantă. Orange a fost amendată cu 34,8 milioane de euro, iar Vodafone cu 28,3 milioane de euro, reprezentând puţin peste 3% din cifra de afaceri a operatorilor în 2010.

 

Preşedintele Consiliului, Bogdan Chiriţoiu, a declarat atunci că aceasta este cea mai mare amendă decisă de instituţie de la înfiinţare şi că operatorii au dreptul să conteste în justiţie.

 

Investigaţia CC a fost declanşată în anul 2006, ca urmare a unei plângeri depusă de Netmaster Communications SRL şi are ca obiect un posibil abuz de poziţie dominantă săvârşit de către Orange, Vodafone şi Romtelecom pe piaţa serviciului de terminare a apelurilor la puncte fixe/mobile în propria reţea publică de telefonie.

 

Netmaster Communications a reclamat faptul că o parte dintre apelurile internaţionale ale clienţilor săi fuseseră blocate de Orange, Vodafone şi Romtelecom.

 

În prezent, Netmaster Communications nu mai există, fiind radiată (fuziune prin absorbţie), iar ultima înregistrare la Oficiul Naţional al Registrul Comerţului (ONRC) este dată din 30 septembrie 2008.

 

Reprezentanţii Vodafone România au anunţat, în luna februarie, că vor contesta decizia Consiliului Concurenţei, arătându-se „surprinşi şi dezamăgiţi” de decizia Consiliului Concurenţei.

 

„Suntem surprinşi şi dezamăgiţi de decizia anunţată de Consiliul Concurenţei în investigaţia privind abuzul de poziţie dominantă faţă de operatorul Netmaster Communications. Vodafone România consideră că nu a intreprins nicio acţiune care să împiedice accesul Netmaster Communications la reţeaua sa, în vederea derulării traficului de apeluri internaţionale, punct de vedere exprimat şi pe parcursul investigaţiei. Vodafone România va contesta decizia Consiliului Concurenţei în justiţie”, a transmis Vodafone România.

 

Vodafone România şi Orange România sunt primii doi operatori locali de telefonie mobilă.