Potrivit datelor furnizate de Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT), pentru perioada octombrie – decembrie 2010, presa cotidiană centrală – mai ales cea quality – a înregistrat, în ansamblu, scăderi ale vânzărilor.
Poziţia de lider în categoria quality este deţinută de ziarul Adevărul, editat de Adevărul Holding. Astfel, Adevărul a înregistrat în luna octombrie 2010 o medie de vânzări de 89.479 de exemplare, în scădere comparativ cu luna octombrie 2009, când înregistra o medie de vânzări de 115.140 de copii. În luna noiembrie, media de vânzări a cotidianului Adevărul a fost de 72.988 de exemplare, în scădere faţă de aceeaşi lună a anului 2009, când afişa o medie de vânzări de 134.378 de copii. În ultima lună a anului trecut, media de vânzări a cotidianului Adevărul a fost de 63.553 de copii, comparativ cu 158.767 de copii reprezentând media de vânzări în decembrie 2009.
În topul ziarelor quality urmează Jurnalul Naţional, editat de trustul Intact. Astfel, în luna octombrie, Jurnalul Naţional a avut o medie de vânzări pe apariţie de 39.960 de exemplare (58.281 în octombrie 2009), pentru ca în luna următoare, noiembrie, media de vânzări să crească la 51.381 de exemplare (66.019 în noiembrie 2009). Creşterea a continuat şi în decembrie, când Jurnalul Naţional a înregistrat o medie de vânzări pe apariţie de 52.856 de exemplare (65.473 în decembrie 2009). Citește mai mult pe www.mediafax.ro