Money.ro

Băsescu: Participarea României în Libia este la solicitarea NATO, vom impune embargoul de armament

armament, embargo, Libia, NATO, Regele Ferdinand, România, Traian Basescu

Şeful statului a explicat că fregata Regele Ferdinand va desfăşura activităţi de blocare a navelor „suspecte” că ar transporta armament, impunând astfel embargoul cu privire la vânzările de armament către Libia. „(Operaţiunile vor fi – n.r.) de blocare, spre exemplu, dacă discutăm de zona maritimă unde noi ne putem asuma responsabilităţi, de blocare a oricărei nave suspecte că ar transporta, spre exemplu, armament către Libia. O navă militară poate să facă acest lucru cu uşurinţă în raport cu o navă comercială. O somează şi, dacă nu, trage”, a explicat Băsescu.

Preşedintele a precizat că participarea României este făcută la solicitarea NATO, atât în ceea ce priveşte fregata Regele Ferdinand, cât şi în privinţa celor doi ofiţeri de stat major.

Mai mult, Băsescu a precizat că fregata era programată să participe o lună în Marea Meditarană la acţiunea Active Endevour în trimestrul IV al acestui an, dar, în urma solicitării NATO, termenul a fost devansat. „Timpul de reacţie pentru o astfel de solicitare este, după standarde, 60 de zile. Am decis în CSAT să fie gata de plecare în misiune în 60 de zile”, a mai adăugat şeful statului.

Nu în ultimul rând, Băsescu a precizat că în acest moment participarea României se rezumă la solicitarea NATO, însă va continua „să răspundă pozitiv”, în limita posibilităţilor pe care le are, „şi în momentul în care se va pune problema angajării în acţiuni umanitare”.

Ultimele Articole