Sorin Simon

Nelu Iordache îşi face drum până acasă cu 80 mil. lei de la stat

CNADNR, Nelu Iordache, Romstrade, strada

Sectorul care va fi modernizat se întinde între km 7+573 şi km 19+220. Lucrările vizează asigurarea infrastructurii de bază necesare cererii de transport în creştere către graniţa cu Bulgaria, respectiv Vama Giurgiu.

„Finanţarea nerambursabilă a Comisiei Europene prin Fondul European de Dezvoltare Regională se ridică la 55.584.622,28 lei, diferenţa până la valoarea totală fiind asigurată de la Bugetul de stat. Durata contractului este de 24 de luni, la care se adaugă 48 de luni perioada de garanţie a lucrărilor executate”, precizează reprezentanţii CNADNR.

Potrivit Companiei de Drumuri, după finalizarea modernizării DN 5 se previzionează o scădere a costului de operare a vehiculelor cu 15-36% anual, economii anuale de 30-50% la timpul de operare pentru vehicule cu gabarit uşor şi greu, o creştere de trafic cu 4% şi o scădere a accidentelor de circulaţie cu 10%.

Firma Romstrade a fost fondată în 1994 şi face parte din grupul cu acelaşi nume, deţinut de omul de afaceri Nelu Iordache.