sursa foto: emaramures.ro
Gabriel Florin Dinu este administratorul unui complex de blocuri din Bucureşti, zona Amzei şi are o problemă cu furnizorul de gaze. Care, pe scurt, „fură asociaţia de locatari pe faţă”, înregistrând cantităţi suplimentare de gaze consumate fără o bază contractuală. Totul, prin intermediul unui dispozitiv numit convertor de temperatură care a fost instalat de distribuitor cu mai mult timp înainte.
„În data de 18 octombrie 2010 a venit un cititor de contor de la Distrigaz(GDF Suez Energy Romania – n.r.) şi a citit index-ul. N-o mai făcuse de trei luni. Noi, oricum, în fiecare lună după ce luam index-urile le comunicam prin telecitire la dispeceratul lor. Ei bine, la câteva zile după aceea, am primit o factură la gaze mai mare cu 14.400 de metri cubi faţă de ce indica contorul. Ne-am adresat în scris furnizorului şi ne-a programat o altă citire în prezenţa mea . Era o diferenţă foarte mică între prima citire şi aceasta. Diferenţa de 14.400 de metri cubi ar fi fost dată de citirea acelui convertor de temperatură. Atunci i-am întrebat în baza cărui fapt ni se adaugă această diferenţă la factură pentru că în contractul nostru cu ei nu există nicio menţiune care să spună că trebuie citit şi acel convertor”, povesteşte administratorul Dinu.
La insistenţele acestuia, reprezentanţi ai companiei de gaze i-au explicat că acel convertor intră în funcţiune în sezonul rece iar funcţia lui este de a „a asigura conversia volumelor de gaze măsurate în condiţii de lucru la condiţiile de bază – temperatura 15 ° C şi 1,013 bari. Dincolo de această explicaţie seacă, administratorul Dinu a priceput că , odată scăzută scăzută temperatura sub nivelul condiţiilor de bază, convertorul începe să indice în plus deşi consumul nu creşte.
Revoltaţi, locatarii din ansamblu rezidenţial menţionat au decis să nu plătească decât cantităţile arătate de contor. GDF SUEZ Energy Romania le-a trimis două somaţii prin care erau avertizaţi să plătească totul, înclusiv cei 14.400 de metri cubi suplimentari, în caz contrar urmând a le fi sistată furnizarea gazelor naturale. La această ameniţare locatarii au răspuns cu alta, şi anume că vor acţiona în instanţă furnizorul dacă nu se înţeleg cumva asupra sumelor de plată. Compania nu a dat niciun răspuns, până în prezent.
„Aşteptăm, să vedem ce vor mai zice. Până atunci le-am interzis accesul reprezentanţilor GDF la contor care este amplasat în curtea nostră interioară. Nu este domeniu public, avem dreptul la aşa ceva. Potrivit calculelor noastre în fiecare an, din 2006, când au fost instalate convertoarele, până acum, am fost încărcaţi cu 3.650 de metri cubi. Până în octombrie anul trecut nu au fost citite vreodată şi s-au trezit acum s-o facă. Nu e corect să plătim şi cantităţile alea suplimentare mai ales că, prin contract, nu ni s-a pus în vedere că trebuie s-o facem”, arată administratorul Dinu.
Aparent „şmecheria” companiei franceze a fost importată în România tocmai din ţara natală. Doi cetăţeni francezi, Abibaul Maurice şi Lionel Dambuy Touchon, care locuiesc în blocul din Amzei afirmă şi ei că un astfel de scandal legat de convertoarele de gaze a izbucnit şi în Franţa anului 2006. Amploarea lui l-a făcut pe Ministrul Industriilor francez din acea perioadă să demisioneze.
Din punctul de vedere al companiei franceze utilizarea şi citirea corectoarelor se face conform legii.
Publicăm, integral, punctul de vedere al GDF SUEZ Energy Romania pentru o lămurire deplină.
„ Convertoarele electronice de volum de gaz sunt mijloace de măsurare complexe care au rolul de a asigura conversia volumelor de gaze măsurate în condiţii de lucru la condiţiile de bază (temperatura 15 grade C şi presiune 1,01325 bar). Conform Regulamentului de măsurare a cantităţilor de gaze naturale tranzacţionate în România aprobat de ANRE prin Ordinul nr. 62/2008, contoarele cu pistoane şi contoarele cu turbină vor fi obligatoriu echipate cu dispozitive electronice de conversie pentru ca acestea măsoară debite mari de gaze naturale. La nivelul societăţii Distrigaz Sud Reţele, sunt instalate circa 8000 de echipamente de măsurare compuse din contoare cu pistoane sau cu turbină şi convertoare electronice pentru toate categoriile de clienţi.
Precizăm că la nivelul companiei, se inregistrează un număr redus de sesizări referitoare la înregistrările convertoarele electronice.
Convertoarele electronice actualizează valorile volumelor convertite şi neconvertite la intervale de maxim 1 minut. Precizăm că toate contoarele de gaz utilizate de către Distrigaz Sud Reţele au aprobare de model eliberată de către Biroul Român de Metrologie Legală conform instrucţiunilor de metrologie legală, IML 2-05 şi sunt verificate metrologic”.
Contactat de Money.ro, Radu Opaina, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din România spune că nu a mai auzit de un asemenea caz, însă nici nu exclude posibilitatea ca acestea să existe.
În urmă cu doi an Directorul Preţuri şi Tarife din cadrul Agenţiei de Reglementare a afirmat, la o emisiune Realitatea TV că 70% dintre contoarele obişnuite din România afişează valori eronate. Gabriel Sârbu, directorul în cauză, nu mai activează în cadrul ANRE. El a plecat la grupul E.ON, celălalt mare actor de pe piaţa distribuţiei şi furnizării de gaze din România.