RS: Pentru început aş vrea să vă întreb dacă economia românească s-a stabilizat, dacă s-a terminat perioada de recesiune?
AMB: Potrivit FMI, s-a stabilizat. Şi eu cred că s-a stabilizat. Previziunile economice nu sunt punctul meu forte, nu sunt economist, aşa că spun acest lucru în parte datorită optimismului meu. Din ceea ce văd în jur şi am citit, cred că se stabilizează. Efectul pe termen lung va depinde de factori pe care eu, dumneavoastră şi România nu îi pot controla, de situaţia economiei globale, în special de situaţia din Europa de Vest sau din Statele Unite. Redresarea acelor economii va influenţa şi România. Volumul exporturilor a crescut deja în România, dar pentru ca ele să continue, situaţia pieţelor care cumpără produsele trebuie să continue să se îmbunătăţească. Cred că acest lucru se va întâmpla, aşa sper. Sunt încurajat de ceea ce s-a întâmplat până acum. Cred că guvernul român a luat unele decizii dificile din punct de vedere politic în ceea ce priveşte restructurarea statului, reformarea sistemului de pensii şi salarii, Codul Muncii. Acestea ar trebui să ajute România să se redreseze. Cred că vom vedea creştere economică anul viitor, însă nu pot spune cu ce procent.
RS: Aplicarea unor reforme dure nu aduce prosperitate românilor. Când credeţi că va fi România din nou prosperă? Când se va relua creşterea economică?
AMB: Este o întrebare foarte dificilă. În SUA, măsurăm gradul de redresare economică după rata şomajului. Rata şomajului e mult mai mică în România decât în SUA. În SUA, este de circa 9%, aici în jur de 7%. Dar rata şomajului se calculează diferit în România, aşa că este greu să fac o comparaţie. Cred că adevărata măsură pentru românii obişnuiţi e nivelul de trai şi răspunsul la întrebarea: va creşte nivelul de trai? Eu cred că va creşte, din discuţiile cu specialiştii din guvernul român, de la FMI, Banca Mondială şi alte instituţii. Dar când încerc să aflu de la ei cum se va măsura creşterea, nu reuşesc să obţin un răspuns final. Aşadar, în cazul României, depinde cum se va măsura creşterea nivelului lor de trai. Să luăm două categorii demografice din România: tinerii angajaţi, care beneficiază de pe urma industriei exporturilor sigur au un nivel de trai mai bun acum, pentru că exporturile au crescut, aşa că şi veniturile lor trebuie să fi crescut. Dar marea parte a populaţiei, pensionarii şi cei care primesc indemnizaţii sociale, a suferit de pe urma reducerii acestora. Se poate îmbunătăţi situaţia lor? Aveţi o bază de taxare adecvată pentru a putea acoperi aceste costuri? Vor creşte veniturile totale ale României suficient de mult în următoarele şase luni, opt luni sau un an, ca aceste indemnizaţii să crească? Nu ştiu răspunsul. Din câte am aflat, odată cu rectificarea bugetară ce va avea loc în iunie-iulie, se aşteaptă creşterea veniturilor bugetare, deci veţi putea creşte indemnizaţiile la nivelul anterior. Foarte mulţi români primesc indemnizaţii sociale, probabil prea mulţi. Ar trebui acordate celor care au cu adevărat nevoie de ele, nu tuturor. Cei care au cu adevărat nevoie de ele ar trebui să primească sume mai mari, iar cei care nu le merită, ar trebui să nu ia nimic. Cei care nu merită indemnizaţii sociale nu vor fi fericiţi şi vor avea de suferit dacă nu se angajează. Dacă numărul de locuri de muncă va creşte în România, ei se vor angaja şi statul nu va mai plăti pentru ei. Ar fi o soluţie mai bună şi nivelul lor de trai ar creşte.
RS: Aţi menţionat rata şomajului. Aş vrea să analizăm rata şomajului în rândul tinerilor. În România, unul din cinci tineri nu are loc de muncă, situaţie comparabilă cu cea din Egipt, Tunisia. Cum comentaţi această situaţie?
AMB: Nu am văzut aceste cifre, mi se par mari. Dar, în SUA, în anumite domenii, rata şomajului în rândul tinerilor e destul de mare. Ea depinde şi de anotimp. Vara numărul angajaţilor este foarte mare. Şi noi calculăm rata şomajului ca şi România, cred, în funcţie de numărul de persoane care îşi caută loc de muncă sau care solicită indemnizaţii de şomaj. Vara, numărul angajaţilor creşte, fiindcă atunci studenţii au deja locuri de muncă. Trebuie să ştiu în ce luni, în ce perioadă de timp s-a înregistrat această rată, dacă se referă la persoane care sunt temporar şomere. Din câte înţeleg, problema nu este numărul de angajaţi, ci faptul că aceştia au locuri de muncă inferioare pregătirii, iar salariile sunt mai mici decât ar trebui. Aceasta este problema.
RS: Credeţi că românii sunt suficient de încrezători încât să înceapă să cheltuie din nou? Ştiu că guvernul SUA a făcut eforturi pentru a restabili încrederea cetăţenilor americani.
AMB: Nu am văzut statistici referitoare la încrederea consumatorilor din România. În SUA, statisticile arată o uşoară revenire. E greu să stimulezi încrederea oamenilor. Fie au încredere, fie nu au. De obicei depinde de perspectivele lor economice. Dacă ei cred că vor câştiga mai mulţi bani luna viitoare, sunt mai dispuşi să cheltuiască. Cred că încrederea consumatorilor depinde de acest factor. Deci nu ştiu care este situaţia. Dar, din observaţii, vă pot spune că am văzut mulţi oameni la mall. Nu ştiu însă dacă şi cumpără sau doar privesc.
RS: Aş vrea să ne referim acum la reformele din sectorul energetic. Ce părere aveţi despre acestea?
AMB: Am abordat acest subiect în discursul meu de săptămâna trecută. Cred că e nevoie de o dereglementare a pieţei de energie. Aţi făcut deja paşi în această direcţie, iar guvernul român este hotărât să facă acest lucru. FMI şi UE v-au cerut să faceţi acest lucru şi cred că este bine să îl faceţi. E important pentru că, aşa cum am spus în discurs, aveţi nevoie de circa 10 miliarde de euro pentru reconstrucţia infrastructurii energetice. De unde vor veni aceşti bani? De la investitorii români şi de la cei străini. Ei nu vor investi dacă investiţia nu e sigură şi dereglementarea pieţei va asigura creşterea investiţiilor în acea piaţă. Cred că piaţa de tranzacţionare pe care aţi creat-o, asemănătoare Bursei de opţiuni din Chicago, a fost o măsură foarte bună, pentru că încearcă să asigure transparenţa preţului energiei, iar acesta e un lucru pozitiv. Cum spuneam mai devreme, trebuie să investiţi mult mai mult în infrastructură pentru că infrastructura energetică este foarte asemănătoare autostrăzilor şi căilor ferate. Pentru a avea creştere economică, trebuie să poţi transporta produsele rapid; dacă produci calculatoare, să le poţi transporta cu vaporul, dacă produci maşini, să le poţi transporta rapid folosind autostrada. În România, infrastructura fizică e o problemă, la fel şi infrastructura energetică. Una dintre cele mai mari ferme eoliene din Europa se deschide în sud-estul României. Dar dacă energia produsă nu poate fi introdusă în reţea, care este câştigul? Reţeaua energetică trebuie înnoită. Cred că o altă problemă a sistemului energetic e că vreţi să fiţi un jucător important pe piaţa de energie, vreţi să participaţi în proiecte ca Nabucco, Southstream. Pentru aceasta trebuie să creaţi o mare piaţă consumatoare de energie, aşadar trebuie să refaceţi reţelele, de pildă reţelele de distribuţie a gazelor dintre Ungaria şi România, dintre Ucraina şi România, Moldova şi România, ca să oferiţi o piaţă mai mare şi mai atractivă. De aceea e atât de importantă infrastructura. În prezent, ea reprezintă un obstacol, în anumite regiuni e rudimentară.
RS: Săptămâna trecută aţi folosit o expresie „rearanjarea şezlongurilor de pe Titanic”. De ce aveţi această impresie despre reformele d
in domeniul energetic?
AMB: Vorbeam despre o anume măsură pe care nu o agreez, despre crearea campionilor energetici. Ea presupune unirea companiilor profitabile şi a celor neprofitabile într-o companie mai mare, care poate fi mai competitivă, mai longevivă, mai puternică. Problema e că dacă nu rezolvi problemele de bază ale acestor companii de stat, nu faci altceva decât să muţi lucrurile fără un scop real. Aşa cum am spus în discurs, problema e că aceste companii nu sunt conduse ca nişte afaceri reale, ci ca nişte agenţii de stat, sau în funcţie de interese politice. În SUA am învăţat că trebuie să laşi piaţa liberă să ia deciziile, trebuie să-i laşi pe investitori să ia deciziile în funcţie de interesele lor economice. Deciziile nu trebuie influenţate de politică. Polonia învaţă acest lucru acum, de aceea am folosit atât de multe exemple legate de Polonia.
RS: De ce ar lua guvernul măsuri fără un scop concret?
AMB: Cred că preocuparea guvernului este îndreptăţită. Vrea să perturbe cât mai puţin schema de angajare şi structura acestor agenţii fiindcă au o moştenire îndelungată, o istorie. Mulţi oameni îşi pot pierde slujbele, preţul energiei ar putea fluctua, ar fi mai greu de controlat şi aceasta e problema cu dereglementarea, în general. Unind companii mai puţin profitabile şi companii profitabile, poţi reuşi să păstrezi companiile mai puţin profitabile pe linia de plutire mai mult timp, dar acestea, angajaţii şi energia produsă trebuie făcute accesibile liber pe piaţă, iar activele utilizate mai eficient. Locurile de muncă ale minerilor, de pildă, sunt în pericol din păcate. La fel şi în SUA. Aceşti oameni trebuie recalificaţi şi învăţaţi să lucreze în domenii în care capacităţile lor vor fi mai utile, iar ei vor avea salarii mai bune. Adesea le spun oamenilor că ar fi mai bine dacă ar construi autostrăzi în loc să lucreze în mină, pentru că trebuie să construiţi autostrăzi. Aceşti oameni sunt capabili, mai ales cei tineri şi ar putea învăţa să facă acest lucru, ceea ce ar avea un impact economic mai mare. Cred că un alt risc îngrijorător pentru guvern, e acela că, odată cu privatizarea, va avea din ce în ce mai puţin control asupra preţului la energie, ceea ce ar putea duce la fluctuaţii mari de preţuri. Dar în SUA am învăţat că dereglementarea pieţei aduce mai multe investiţii, duce la îmbunătăţirea infrastructurii şi la creşterea eficienţei acestor companii şi la creşterea rezervelor de energie, care aduce scăderea preţului pentru consumatori. Aşadar, pe termen lung, preţul energiei scade pentru consumatori şi acesta trebuie să fie obiectivul.
RS: Excelenţa voastră, nu există îngrijorări legate de fluctuaţia preţurilor, fiindcă am învăţat că indiferent ce facem, preţurile continuă să crească. Chiar dacă preţul petrolului scade la jumătate…
AMB: Nu e adevărat. Preţul petrolului nu creşte mereu. Uneori scade. A scăzut în ultimii ani, apoi a crescut iar. Dar preţul petrolului e greu de prevăzut, fiindcă mare parte provine din import şi depinde de situaţia din Irak, Libia sau alte zone asupra cărora nu aveţi niciun control. Dar şi România are atuuri. Aveţi resurse considerabile de gaze naturale, de energie hidroelectrică. Producţia de energie ecologică a României e mai mare decât a oricărei alte ţări din regiune şi, spre deosebire de multe alte ţări din regiune, aveţi resursele necesare pentru a deveni o ţară independentă energetic. Aţi putea avea multă energie ieftină dacă aţi înoi mijloacele tehnologice de obţinere a energiei.
RS: Dar totuşi plătim cel mai ridicat preţ pentru benzină, chiar dacă preţul petrolului a scăzut.
AMB: Am văzut cifrele şi pentru gaze naturale plătiţi mai puţin decât multe alte ţări din regiune.
RS: Da, dar este un preţ mare pentru România.
AMB: E mai mare decât înainte, dar încă e mai mic decât cel plătit de cele mai multe dintre ţările din regiune.
RS: Ne putem aştepta ca preţurile bunurilor să scadă sau să crească?
AMB: Cred că pe termen scurt ar putea creşte. Dar pe termen lung, vor scădea. Dacă investiţi în mijloace de producţie a energiei mai eficiente, preţurile trebuie să scadă. Iar per total, beneficiul pentru români va creşte din două puncte de vedere: preţul energiei va scădea pentru consumatori şi mai mulţi români vor avea participaţii la aceste companii şi vor avea de câştigat în mod direct din profituri.
RS: Putem face acest lucru când la conducerea companiilor sunt numiţi birocraţi pe considerente politice?
AMB: Şi FMI, şi eu, şi Fondul Proprietatea spunem acelaşi lucru: încercaţi să eliminaţi politica şi guvernul din aceste companii cât mai mult posibil. Ceea ce nu înseamnă că nu trebuie să-i protejaţi pe românii săraci care nu-şi permit să plătească preţul energiei. În SUA avem subvenţii pentru căldură pe timpul iernii, scheme de reglementare care îi protejează pe cei care nu-şi permit să plătească preţul ridicat al energiei. E posibil şi potrivit să se facă acest lucru folosind un bun sistem de reglementare. Dar cred că mulţi dintre cei care beneficiază de subvenţii aici îşi permit să plătească un preţ mai mare pentru energie, în special consumatorii industriali.
RS: În România avem aşa-numiţii „băieţi deştepţi”, pe care i-aţi comparat cu baronii căilor ferate din istoria SUA. Cum putem scăpa de ei?
AMB: Cred că soluţia problemei este democratizarea pieţei, să le oferiţi românilor obişnuiţi mai multă autoritate în conducerea acestor companii. Îmi place să menţionez diferenţa dintre România şi Polonia. În Polonia există 1.500.000 de investitori individuali, oameni obişnuiţi care se trezesc, merg la serviciu, investesc în piaţă şi câştigă bani din acest lucru şi care trag la răspundere companiile în care investesc pentru măsurile luate. În România există doar 10.000, sau poate chiar mai puţini investitori individuali. Aşadar românii nu prea investesc în piaţa de capital şi nu au control asupra acestor companii. Dacă ar avea control, nu i-ar lăsa pe aceşti baroni să acţioneze în interesul propriu. În SUA am aplicat legislaţie antitrust şi anticorupţie, am dezvoltat o mare piaţă de capital, iar companiile deţinute în acei ani de baronii căilor ferate au fost în cele din urmă democratizate, iar concentrarea bogăţiei a scăzut şi mai mulţi americani au început să aibă bani, pentru că aveau participaţii la aceste companii şi pentru că făceau parte din consiliile de administraţie ale companiilor, reprezentau un important mecanism de control al acestor bogaţi oligarhi. E ceea ce trebuie să faceţi în România şi e ceea ce se întâmplă acum în Polonia.
RS: Cum putem realiza privatizări corecte, când profiturile au fost deja privatizate? Mă gândesc la Hidroelectrica, ale cărei profituri din producţia de energie pe următorii zece ani au fost deja acordate „băieţilor deştepţi”.
AMB: În loc să deţină Fondul Proprietatea 20% din acţiuni, în cazul privatizării, acţiunile companiei ar aparţine Fondului Proprietatea, unui fond de pensii, poate şi unui fond sindical. Investitorii privaţi ar deţine 51% din acţiunile companiei şi ei nu ar accepta aşa ceva, ar considera că banii investiţi sunt irosiţi, fiindcă aşa şi este. Dacă reduci preţul la jumătate pentru cineva din industria oţelului sau alt domeniu, îi acorzi tratament preferenţial, iar compania pierde bani plătind pentru energie, bani ce ar putea fi reinvestiţi în companie şi infrastructură pentru a creşte eficienţa. Investitorii privaţi nu ar accepta aşa ceva. De aceea e Fond
ul Proprietatea atât de supărat de ce se întâmplă cu aceste companii.
RS: Preţul redus la jumătate e rezultatul unui management prost sau al corupţiei?
AMB: Probabil e mai mult rezultatul incompetenţei şi al nepotismului. Nu ştiu să fie vorba despre corupţie. Nu cunosc detaliile situaţiei. Ştiu doar că din ce am aflat, preţul cerut e jumătate din cel corect.
RS: Băieţii isteţi au fost acuzaţi de guvernul român, iar după aceea contractele au fost înnoite, iar ei au acum controlul pieţei de energie până în 2018.
AMB: Nu cunosc detaliile fiecărui contract. Ştiu doar că mecanismele pieţei libere şi sporirea controlului investitorilor privaţi care înţeleg piaţa sunt necesare. Franklin Templeton, care administrează Fondul Proprietatea, înţelege piaţa de energie, ştie cum trebuie cheltuiţi banii şi vrea să aducă administratori profesionişti care au condus companii energetice şi înainte şi vor spune: nu, nu e nevoie să facem asta. Cred că e cel mai bun mecanism de control. Iar acest lucru ar trebui făcut nu doar în cazul companiilor energetice, ci al tuturor companiilor de stat, de la cele de căi ferate, până la Termoelectrica, Hidroelectrica, aşa cum aţi făcut cu Petrom.
RS: A fost o mişcare inspirată?
AMB: Da.
RS: Chiar dacă se plăteşte un preţ exorbitant?
AMB: Cred că cel mai bun mod de a realiza privatizarea e pe piaţa de capital, ca să existe o licitaţie reală.
RS: Se pare că Franklin Templeton creează o piaţă mai liberă decât oricând în România.
AMB: Da, încearcă.
RS: Dau în judecată autorităţile pentru… Ce părere aveţi despre tentaţia guvernului român de a obţine bani de la companiile administrate de Fond sau la care Fondul are participaţii?
AMB: Fondul Proprietatea nu va accepta aşa ceva. Sunt avocat şi în SUA avem multe procese. Aici acţiunile în instanţă sunt considerate uneori acte de război. Uneori e nevoie de o terţă parte, de o instanţă care să rezolve disputa cu guvernul, aşa că trebuie să apelezi la instanţă pentru a rezolva o dispută. De pildă tranzacţia Romgaz, despre care am vorbit, aşa-numitul „cadou al Romgaz”. Singurul mod de a opri astfel de acţiuni dacă guvernul nu intervine, nu opreşte insistenţele şi acordă participaţiile în acelaşi mod, e intentarea unei acţiuni în instanţă împotriva guvernului. Acei acţionari încălcau prevederile de drept societar. Uneori trebuie să apelezi la instanţă. Aveţi legislaţie destul de bună în România în domeniul societăţilor comerciale, dar aveţi nevoie de o persoană care să le cunoască şi să acţioneze în instanţă. Soluţia mai simplă ar fi schimbarea componenţei consiliilor de administraţie, să fie mai orientată spre valoarea, activele şi profitabilitatea companiei decât spre consideraţii politice ori guvernamentale.
RS: Este uşor pentru companii să dea în judecată guvernul. Chiar şi pentru cetăţeni e uşor. Însă chiar ieri, instanţa a decis că guvernul trebuie să plătească salariile luate profesorilor. Nu ştiu dacă vă e cunoscut subiectul.
AMB: Puţin.
RS: Guvernul a spus că va plăti aceşti bani în 2012, 2013, 2014. Ce s-ar întâmpla în SUA după o asemenea decizie?
AMB: Acelaşi lucru. Ar depinde de instanţă cât de rapid se aplică decizia. Una dintre problemele instanţelor româneşti e supraaglomerarea. Nu aveţi suficienţi judecători iar numărul de cazuri e prea mare, iar din anumite puncte de vedere hotărârile sunt puţin imprevizibile. Pentru compensaţiile despre care vorbesc e nevoie de un sistem eficient, rapid şi transparent. Aveţi o nouă conducere a CSM care încearcă că asigure acest lucru şi sunt optimist, cred că va avea un impact semnificativ, ceea ce va asigura un sistem mai apropiat de cel din SUA. În SUA, într-o situaţie ca aceasta, s-ar obţine rapid un ordin judecătoresc care s-ar aplica, iar cei care nu îl respectă ar fi amendaţi sau ar putea ajunge în închisoare.
RS: Dar ce părere aveţi despre amânarea pe termen lung a acestor plăţi aprobate de instanţă?
AMB: Guvernul nu are banii necesari şi nu poate face nimic. Situaţia e similară celor în care cetăţenii se judecă, iar dacă nu au bani, nu pot plăti compensaţiile. Nu poţi scoate bani din piatră seacă, nu ai cum rezolva situaţia. Dacă guvernul nu are bani, nu poate plăti acum, ci doar mai târziu. Probabil acest lucru va fi subiectul unui acord între partide.
RS: Nici guvernul SUA nu are bani din cauza deficitului uriaş. Dar s-ar întâmpla la fel şi în SUA?
AMB: Da, sigur, dacă nu poţi plăti imediat. E ceea ce facem în SUA, împrumutăm bani de la copiii noştri.
RS: Excelenţa voastră, au trecut 20 de ani de la căderea comunismului şi unii români sunt nostalgici. Cred că regimul comunist le asigura locuri de muncă şi case. Credeţi că actuala criză ar putea duce la o scădere a democraţiei în România?
AMB: Nu. Nu cred acest lucru. Cred că pe măsură ce economia va creşte şi oamenii vor avea o situaţie mai bună, vor fi mai mulţumiţi. Aş fi surprins să fie afectată democraţia şi sper să nu se întâmple, SUA ar fi foarte supărate dacă s-ar întâmpla aşa ceva. Cred că ceea ce mă îngrijorează cel mai mult în prezent e calitatea discursului public, mai ales a celui mediatic, dar nu e cu mult diferită de cea din SUA. Americanii tind să fie distraşi de elementele mai puţin importante, să nu se concentreze asupra politicilor importante. Cum mie îmi pasă de politicile importante, aş vrea să văd mai multe dezbateri reale în SUA şi în România, cu privire la modul în care putem soluţiona aceste probleme economice. Cu multe îndemnuri de la FMI, guvernul român a luat unele decizii foarte dificile care, din câte înţeleg, vor avea un impact extrem de pozitiv. Ar putea dura un an, doi până ce oamenii vor simţi efectele, dar odată ce economia occidentală şi economia Europei îşi vor reveni, vor avea un impact extrem de pozitiv şi presiunile asupra guvernului, democraţiei şi culturii politice vor scădea.
RS: Care sunt greşelile pe care trebuie să le evităm pentru a putea păstra democraţia?
AMB: Cele mai importante două-trei lucruri pe care trebuie să le faceţi sunt: reducerea dimensiunii sectorului public şi creşterea dimensiunii sectorului privat, în special a bazei de impozitare. În al doilea rând trebuie să creşteţi transparenţa şi previzibilitatea guvernului şi a sistemului judiciar şi să le faceţi mai puţin susceptibile la abuzuri datorate incompetenţei sau, în unele cazuri corupţiei. În al treilea rând, trebuie să refaceţi toată infrastructura fizică, de la autostrăzi până la reţeaua de electricitate şi căile ferate. Trebuie să modernizaţi sistemul. Unul dintre motivele pentru care în România, sectorul tehnologic îşi revine atât de rapid este acela că poate ocoli infrastructura şi multe dintre acele instituţii şi cred că unul dintre atuurile importante ale României este numărul mare de tineri care au cunoştinţe tehnice. Îmi place să mă laud cu faptul că fiul meu care locuieşte în statul Washington, lucrează pentru Microsoft. La sediul Microsoft din Redmond, în statul Virginia, a treia cea mai vorbită limbă este româna, pentru că sunt foarte mulţi ingineri de sisteme software extrem de inteligenţi. Iar ei pot lucra atât în România, cât şi în SUA, fără să fie nevoiţi să folosească autostrăzile sau căile ferate. Pot lucra prin internet. De pildă în Bucureşti, numărul de conexiuni broadband creşte rapid. Aveţi un extraordinar potenţial tehnologic. Şi turistic
. Dar nu puteţi dezvolta sectorul turistic fără infrastructură. Sudul Transilvaniei e una dintre cele mai frumoase zone din întreaga Europă, dar dacă nu aveţi o autostradă până acolo, ungurii, britanicii şi germanii nu vor veni să o viziteze. Trebuie să construiţi autostrăzi ca să poată veni. Acelaşi lucru e valabil şi pentru sectorul agricol.
RS: Cum vă explicaţi această ezitare de a construi autostrăzi?
AMB: După părerea mea, cea mai mare problemă în cazul construcţiei de autostrăzi e finanţarea. Trebuie să creaţi un sistem care să vă asigure un flux financiar sigur disponibil pentru construcţia de autostrăzi. Nu e cazul să reinventaţi roata sau să vă certaţi pentru fiecare 10 km de autostradă cu privire la teren, problemele de mediu, alocarea banilor. Nu se poate lucra aşa. Cred că Ministrul Transporturilor încearcă cu disperare să găsească o abordare pe termen mai lung, ceea ce e grozav, e exact ce ar trebui să facă. Cred că încearcă să stabilească un plan pe termen lung, însă în cele din urmă va avea nevoie de o sursă de finanţare pe termen lung. E ca şi construcţia unei case. În SUA, nu plăteşti casa cu banii jos. Dacă îţi construieşti o casă de 300.000 de dolari, nu scrii un cec sau scoţi din buzunar banii. Împrumuţi 300.000 de dolari şi plăteşti 5.000-6.000 de dolari pe an pentru construcţia casei. Nu poţi construi o autostradă de 2-3 miliarde de dolari pe segmente de câte 400 de milioane de euro. Împrumuţi banii şi plăteşti dobândă. Trebuie să găsiţi o modalitate de a face acest lucru. În SUA, avem un fond fiduciar pentru autostrăzi. Când cumperi benzină, un anumit procent din preţ reprezintă o taxă, iar banii obţinuţi ajung într-un fond fiduciar din care statul împrumută bani. E ca o bancă, împrumută bani statului pentru construcţia de autostrăzi, fiindcă statele nu au de unde obţine atât de rapid banii necesari, trebuie să-i împrumute. Banii ajung apoi la companiile de construcţie pentru lucrări. În acest moment, în România companiile de construcţie finanţează, ele sunt băncile. Bechtel este un fel de bancă. Ea construieşte autostrada, nu este plătită şi aşteaptă să găsească guvernul banii.
RS: Aţi descris un mecanism interesant. Dar aţi folosit cuvintele „să împrumutaţi” de patru ori. Avem la dispoziţie bani pentru infrastructură, fonduri europene.
AMB: Dar nu sunt suficiente, trebuie să co-finanţaţi proiectele. Iar procesul de obţinere este complicat, este un proces birocratic complex, atât în România, cât şi la Bruxelles. În mod clar, e nevoie de o mai bună absorbţie a fondurilor europene, dar nu este un proces simplu, iar guvernul încearcă să facă eforturi în acest sens. Însă cred că cel mai bun mod de a face acest lucru, şi am înţeles că începeţi să faceţi acest lucru, e ca primul ministru să aibă controlul asupra tuturor acestor proiecte din fonduri europene, astfel încât să poată elimina corupţia şi să demareze proiectele, să folosească aceste fonduri în proporţie mai mare, fiindcă altfel le veţi pierde. Partea dificilă este co-finanţarea, găsirea acelor bani.
RS: Ar trebui să ne temem de procesele complicate de obţinere de fonduri?
AMB: Trebuie să învăţaţi care este mecanismul, este un proces destul de complicat. Sincer, cred că partenerii din UE ar trebui să vă ajute să învăţaţi procesul, fiindcă ei cunosc deja mecanismul. E destul de complicat. Mi s-a explicat pe scurt procesul. Nu avem nimic similar în SUA şi, aşa cum ştiţi, nu facem parte din UE, dar mi se pare că e important ca ţările partenere în UE să vă ajute să învăţaţi mecanismul de accesare a fondurilor.
RS: Deşi nu se va întâmpla, ipotetic vorbind, dacă aţi fi responsabil cu proiectele de infrastructură din România, aţi prefera finanţarea construcţiei de autostrăzi din fonduri private sau aţi prefera să vă concentraţi asupra celor 4 miliarde de euro disponibili din fonduri europene?
AMB: Aş construi autostrăzi acolo unde e nevoie de ele şi în măsura în care se pot folosi fonduri UE, evident că le-aş folosi. Dacă ar fi nevoie de alte surse de finanţare, aş folosi şi alte surse. Cred că trebuie să le folosiţi pe ambele. Problema fondurilor europene destinate construcţiei de autostrăzi e că pot fi folosite doar pentru anumite zone, care corespund intereselor europene, coridoarelor europene.
RS: Aţi văzut autostrada Bechtel?
AMB: Da, am fost acolo.
RS: Ce părere aveţi despre ea?
AMB: E o autostradă frumoasă, dar e neterminată. Cum am spune noi, e pregătită pentru începerea lucrărilor, adică dacă mâine investiţi banii, puteţi începe construcţia mâine. Autostrada Transilvania e cel mai mare asemenea proiect din România. Dacă aveţi banii acum, puteţi construi kilometri de autostradă mai rapid decât oriunde în România. Puteţi termina autostrada sau puteţi face progrese uriaşe mai repede în Transilvania pentru că pământul a intrat deja în proprietatea statului, studiile de mediu au fost deja efectuate, deja aveţi infrastructura, muncitorii, constructorii, inginerii şi planurile de construcţie. Sper că până la plecarea mea, peste un an şi jumătate, construcţia de autostrăzi va avansa, fiindcă s-a construit foarte puţin de când sunt eu în România, poate 10-15 km din Autostrada Transilvania şi nimic din alte proiecte. S-au construit segmente de autostradă, şosele de centură, dar aveţi nevoie de autostrăzi ca să puteţi transporta cantităţi mari de produse pe distanţe lungi pentru ca oamenii să aibă locuri de muncă şi bani. Emerson şi Home Depot au fabrici mari la Cluj. Dacă nu pot transporta produsele, nu pot angaja muncitori. V-am povestit despre fabrica Ford de la Craiova. Când am sosit în România, au inaugurat o investiţie de 1 miliard de dolari. Vor să producă 1.000 de maşini pe zi, ceea ce va crea extrem de multe locuri de muncă la Craiova. Dar fără o autostradă care să facă legătura cu Constanţa, de unde pot transporta maşinile cu vaporul, nu vor produce 1.000 de maşini pe zi. Nu le pot produce şi nu pot angaja atâţia oameni, pentru că nu aveţi infrastructura. Şi nu e suficient să construiţi câte o bucată de autostradă aici şi acolo, aveţi nevoie de autostrăzi şi căi ferate care să facă legătura între aceste mari fabrici şi Constanţa, de unde îşi pot trimite produsele către Europa şi SUA.
RS: La nivel declarativ, construcţia de autostrăzi este o prioritate de zece ani. Am construit 100 de kilometri de autostradă în ultimii zece ani. Care este explicaţia, lipsa de voinţă?
AMB: V-am spus, e vorba de finanţare.
RS: Doar atât?
AMB: În mare, aceasta este problema. Dacă aţi avea un flux financiar sigur şi un mod fiabil de a împrumuta bani pentru a face plăţi constante către constructori, aţi construi autostrăzi mult mai rapid. Aşa procedează celelalte ţări. Nu construiesc câte 15 km odată, iar apoi au loc certuri în guvern sau în Parlament pe tema efectuării plăţii către constructori sau a schimbării rutei pentru că diferitele partide politice doresc rute diferite. Aceste decizii trebuie luate în mod neutru, transparent, previzibil şi trebuie să existe un flux financiar sigur.
RS: Dar România nu are la dispoziţie fonduri?
AMB: Da, are la dispoziţie fonduri structurale, dar e nevoie de co-finanţare şi nu există bani pentru co-finanţare. Există probleme de finanţare şi în afara fondurilor structurale.
RS: Aţi menţionat mai devreme Microsoft, din statul Washington. Dar în Seattle şi Washington, oamenii pot prevedea măsurile fiscale. Noi am avut creşteri mari ale TVA, ale impozitelor,
accizelor. Care este impresia investitorilor despre aceste lucruri?
AMB: Creşterile extrem de mari ale taxelor îi sperie pe investitori, nu există îndoială. Dar ele au crescut şi în SUA. Trebuie să rezolvaţi situaţia fiscală, e o cerinţă a FMI. Aţi împrumutat 20 de miliarde de euro de la FMI şi de la alte organizaţii de credit, iar acestea au impus condiţii pe care toate părţile le cunoşteau şi le-au acceptat. Şi trebuie să le respectaţi. Dacă împrumuţi bani de la bancă, trebuie să respecţi condiţiile băncii.
RS: Credeţi că există avantaje şi dezavantaje? Când un creditor intră pe piaţă, ar putea fi întrebat care este destinaţia banilor, ar putea încerca să influenţeze unele decizii. Consideraţi acest lucru un risc sau un avantaj?
AMB: E unul dintre dezavantajele împrumuturilor, eşti supus deciziilor celor care ţi-au împrumutat banii. Dar nu aţi avut de ales, fiindcă aţi avut o problemă cu lichidităţile şi aţi vrut să stabilizaţi moneda naţională.
RS: Să ne îndreptăm atenţia asupra relaţiei României cu Rusia. Aţi menţionat mai devreme South Stream, Nabucco. Ce părere aveţi despre relaţia României cu Rusia?
AMB: În perioada de la sosirea mea în România, relaţia pare una matură, ambele părţi se înţeleg reciproc, relaţia este una cu o istorie îndelungată, pe care nu e cazul să o repet. SUA face eforturi pentru o resetare a relaţiei cu Rusia, unul dintre rezultate fiind de pildă Tratatul START. România a susţinut puternic aceste eforturi. În relaţiile economice şi comerciale dintre Rusia şi România, accentul se pune în principal pe sfera energetică şi cred că acest lucru ar putea creşte. După părerea mea, România s-ar putea implica atât în proiectul Nabucco, cât şi în proiectul South Stream, dacă există justificări economice iar noi susţinem acest lucru. Creşterea competiţiei şi a resurselor energetice pe coridorul sudic este benefică pentru interesele strategice ale SUA, pentru că face România mai puternică, dar şi întreaga Europă, îi asigură o mai mare independenţă energetică, aşa că susţinem toate aceste proiecte. Dacă Rusia vrea să participe, foarte bine.
RS: Atunci când România a intrat în NATO, Preşedintele Bush ne-a spus că România ar trebui să fie un pod către Rusia. În ce sens?
AMB: Cred că poate fi un pod în domeniul energetic şi în regiunea Mării Negre, unde România va juca un rol important, ceea ce e un lucru bun. Aşa cum am spus, în domeniul controlului armamentului, al luptei împotriva terorismului şi în alte domenii colaborăm strâns cu Rusia şi cred că România va face acelaşi lucru. În plus, România cunoaşte bine această regiune, nu doar Moldova şi Ucraina. Conducătorii români cunosc foarte bine situaţia din Kazahstan, Uzbekistan şi mai ales sectoarele energetice din aceste ţări şi pot avea un rol foarte important în stabilizarea acelor ţări, în asigurarea unei mai mari previzibilităţi a producţiei lor energetice şi în folosirea acesteia în cadrul diferitelor proiecte energetice. E bine pentru ei şi cred că e bine şi pentru Rusia.
RS: Vorbind despre sectorul energetic, de ce sunt atât de puţini investitori americani în sectorul energetic din România? Avem Lukoil, OMV din Austria, alte companii, dar nu sunt companii americane importante.
AMB: Am să vă contrazic. Grupul ExxonMobil este prezent în România, Chevron la fel. De curând am participat la inaugurarea unei fabrici a Lufkin, la care se produc pompe industriale de mare precizie. Companiile energetice americane sunt extrem de interesate de România.
RS: Dar nu au o cotă prea mare din piaţa energetică românească.
AMB: E în creştere. Cred că aşteaptă să vadă cum va restructura România sectorul energetic şi vor face investiţii mai mari pe măsură ce privatizaţi companiile energetice şi dereglementaţi piaţa energetică.
RS: Aşadar credeţi că există un potenţial considerabil în România?
AMB: Da. România a fost un important centru energetic în Europa şi nu există niciun motiv să nu fie din nou. Încă are multe atuuri, nu doar activele în sine, ci şi cunoştinţele şi experienţa din domeniu. Veţi avea un rol important în sectorul energiei eoliene.
RS: Acest potenţial va fi valorificat în câţiva ani sau peste mulţi ani?
AMB: Depinde cât de repede realizaţi lucrurile pe care le-am menţionat în discurs.
RS: Care au fost primele reacţii oficiale după acel discurs destul de puternic?
AMB: Au fost reacţii pozitive în ziare. Nu am vorbit cu foarte multe oficialităţi despre discurs, dar multe dintre lucrurile menţionate în discurs au fost menţionate şi de autorităţi. Au spus că vor să dereglementeze piaţa energetică, şi-au asumat angajamentul de a privatiza companiile energetice, nu văd motive să existe dezacorduri.
RS: Se acordă suficientă atenţie investitorilor? Consiliul Investitorilor Străini nu a reuşit să obţină o întâlnire cu primul ministru sau cu ministrul de finanţe deşi tot încearcă de patru luni.
AMB: Nu cred că s-a acordat suficientă atenţie investitorilor în România, deşi am primit multe solicitări din partea reprezentanţilor guvernului să aduc investitori americani în ţară. În întâlnirile private cu ei le spun ceea ce spun şi în discursurile mele, că guvernul şi economia din România trebuie să fie mai favorabile investitorilor, mai transparente, mai previzibile. În discuţiile private le spun aceleaşi lucruri pe care le spun şi public şi fac schimbări. Odată pus în practică angajamentul lor de a privatiza aceste companii şi de a dereglementa piaţa energetică, interesul investitorilor faţă de această ţară va creşte.
RS: Cred că am văzut o reacţie a primului ministru acum câteva zile. A declarat că nu vom privatiza Romgaz şi alte companii, ci vom avea manageri privaţi.
AMB: Nu ştiu ce înseamnă acest lucru.
RS: Nici eu.
AMB: Singurul mod de a face acest lucru pe care îl ştiu eu şi care nu contrazice ceea ce am spus este privatizarea companiilor, astfel ca investitorii privaţi să angajeze indivizi. Nu cred că e o idee bună ca guvernul să angajeze indivizi, dacă se poate evita, fiindcă e important ca persoanele care iau deciziile, care conduc aceste companii, să aibă interese economice în aceste companii, pentru ca ele să fie conduse ca nişte afaceri. Aşa procedăm în SUA. Oamenii mă întreabă: „dar cum rămâne cu modul în care aţi procedat în cazul băncilor din SUA şi al industriei producătoare de automobile?” Dar guvernul nu a deţinut controlul asupra acelor companii, ci a avut rol de bancă, a împrumutat bani acelor companii pentru a le ajuta să rezolve criza de lichidităţi, iar apoi să emită acţiuni cât mai rapid. Cea mai mare ofertă publică iniţială din istorie a fost cea făcută de General Motors recent. Compania a emis din nou acţiunile şi le-a oferit din nou investitorilor privaţi pentru că vrea să redevină parte a sectorului privat. Apoi au angajat managerii. Nu noi am angajat managerii companiei. Acţionarii au concediat conducerea şi au angajat alţi oameni. Aşa s-a întâmplat şi în cazul băncilor. Guvernele nu conduc prea bine companiile energetice sau pe cele producătoare de maşini. În SUA, întregul sector energetic e condus de investitori privaţi şi cred că e cea mai bună soluţie. Cred că Jeffrey Franks de la FMI a avut cel mai bun răspuns, care concentra ceea ce tocmai am spus şi eu.
RS: Pentru a mă asigura că am înţeles, managementul privat al companiilor de stat este o soluţie bună?
<
br />AMB: Eu mizez pe varianta managementului privat al companiilor de stat care devin companii private, cu alte cuvinte, companiile de stat trebuie să devină într-o proporţie din ce în ce mai mare companii deţinute de investitori privaţi. Petrom este un exemplu foarte bun. Petrom este un succes, fiindcă a fost o companie de stat care a fost privatizată, iar Mariana Gheorghe, managerul, a fost aleasă nu de guvern, ci de consiliul de administraţie al OMV-Petrom. Aşa trebuie procedat. Iar ei au ales femeia potrivită pentru acea poziţie, fiindcă ei au fost cei care au luat decizia, nu guvernul.
RS: Domnule ambasador, compania Franklin Templeton pare să fie mai supărată decât partea română de ce se întâmplă la Hidroelectrica, unde s-au pierdut 200 de milioane de euro din cauza contractelor.
AMB: Pentru că românii nu au investit bani în acele companii decât prin banii din taxele plătite şi prin intermediul politicienilor şi al birocraţilor. Ar trebui să aibă o implicare directă în acele companii, să-i aleagă ei înşişi pe membrii consiliului de administraţie, fiind membri ai unor fonduri de pensii sau fonduri mutuale care au investit în aceste companii şi îi selectează pe membrii consiliilor de administraţie. Aşa ar trebui procedat. Iar membrii consiliului de administraţie să-i aleagă pe manageri. Dacă faceţi aşa, îi eliminaţi pe toţi politicienii, oligarhii şi baronii din sistem. Poate că va rămâne vreun baron sau un oligarh care cunoaşte extrem de bine sectorul energetic sau care a investit în acea companie, dar nu e o problemă atât timp cât deciziile sunt luate în funcţie de interesele economice ale unui număr mare de investitori, ceea ce s-ar întâmpla dacă aţi avea fonduri mutuale sau de pensii ca acţionari, dacă aceste companii energetice ar fi privatizate. Aceasta este soluţia. Ar trebui să existe reglementări, care să nu permită oricărei ţări străine să cumpere o companie energetică şi există moduri de a face acest lucru. În SUA, avem un sistem foarte complicat, Exon-Florio care îi permite preşedintelui SUA să se opună unei vânzări dacă crede că tranzacţia acelui activ strategic reprezintă o ameninţare la adresa securităţii naţionale. În SUA nu poţi cumpăra un tanc M1 sau compania care produce tancuri M1. În SUA am avut infama tranzacţie Dubai Ports, prin care acea companie a încercat să cumpere unul dintre porturile strategice ale SUA. Tranzacţia a fost blocată. Ar trebui să puteţi bloca astfel de tranzacţii. Însă altfel, ar trebui privatizate.
RS: Acum trei ani eram în acelaşi loc cu domnul ambasador Taubman iar acesta a spus că autostrada Bechtel va fi terminată în 2012. Ce spuneţi?
AMB: Nu ştiu când va fi terminată, dar din păcate nu va fi finalizată în 2012. Cred că se vor face progrese fiindcă Ministrul Transporturilor, Bechtel şi Anka lucrează împreună. Dar să nu uităm, la autostradă nu lucrează doar firma americană, Bechtel. De fapt, cea mai mare parte a banilor ajunge la o firmă turcească, Anka, ce lucrează împreună cu Bechtel la autostradă. Eu şi ambasadorul turc am colaborat strâns cu Ministrul Transporturilor şi credem că putem face lucrurile să funcţioneze. Nu vom construi întreaga autostradă până în 2012, dar vom construi o parte considerabilă. Dacă se vor construi autostrăzi în următorul an şi jumătate, veţi construi autostrada Transilvania, fiindcă doar acolo construcţia poate avansa rapid. Cred că este bine să cheltuiţi bani pentru construirea coridoarelor europene, dar construcţia unei autostrăzi durează pentru că trebuie confiscat pământul, trebuie elaborat planul, trebuie rezolvate problemele de mediu, trebuie găsite sursele de co-finanţare şi efectuate procedurile necesare pentru obţinerea banilor de la UE. Cred că veţi realiza aceste proiecte cu fonduri structurale europene, dar nu în următorul an şi jumătate. Dacă veţi cheltui banii acum, pentru autostrada Transilvania, veţi avea o autostradă mai rapid şi veţi crea locuri de muncă nu doar pentru cei care construiesc autostrada, ci şi pentru companiile care transportă bunuri folosind acea autostradă. Exporturile vor creşte.
RS: Povestea Bechtel a început în 2003, autostrada încă nu e gata. Au fost acuzaţii serioase de corupţie, s-a spus că acest contract a fost acordat americanilor în schimbul altor lucruri. Ce părere aveţi?
AMB: Nu există probe în acest sens. Am citit toate telegramele, probabil că şi dumneavoastră aţi citit multe dintre ele şi nu există probe în acest sens. Arătaţi-mi o urmă de dovadă că a existat o tranzacţie prin care Bechtel a primit contractul la schimb pentru altceva. Eu nu ştiu despre ce ar putea fi vorba, nu am văzut elemente care să confirme ipoteza.
RS: Deci aceste acuzaţii sunt minciuni?
AMB: Spun doar că nu am văzut nimic care să le confirme.
RS: Ce părere aveţi despre politica externă românească?
AMB: România este unul dintre cei mai valoroşi aliaţi ai noştri din regiune. Am avut o relaţie foarte bună cu ambii miniştri de externe din timpul mandatului meu de până acum, am o relaţie foarte bună cu preşedintele şi cu prim-ministrul şi cu echipa de la preşedinţie. Vice-preşedintele Statelor Unite ale Americii a fost în România, avem un proiect important legat de sistemul de apărare antirachetă în România, care este extrem de important atât pentru SUA, cât şi pentru NATO. Aţi fost susţinători fermi ai iniţiativelor noastre din Irak şi Afganistan. România a oferit tot ceea ce a cerut NATO, guvernul SUA sau aliaţii din coaliţie. Sunteţi fermi susţinători ai acţiunilor noastre din Libia. Nu am de ce să mă plâng. Am vorbit cu unii dintre colegii mei din ţările vecine şi sunt invidioşi pe relaţia pe care o are guvernul SUA cu guvernul României.
RS: Ne putem aştepta la o vizită a preşedintelui Obama la Bucureşti sau cel puţin a preşedintelui Băsescu la Washington?
AMB: Da, la una sau la cealaltă. Nu ştiu care va fi şi când va avea loc. Am învăţat că e bine să nu faci previziuni. Una dintre problemele relaţiei României cu SUA e aceea că nu există nicio problemă. Cei care se plâng că au nevoie de ceva primesc ceea ce vor. România este un bun aliat cu care SUA, coaliţia şi Occidentul colaborează foarte bine. Preşedintele Obama se concentrează asupra zonelor cu probleme. România nu este o zonă cu probleme. Ne dorim ca economia României să crească, să devină mai puternică şi mai stabilă. De aceea vorbesc atât de mult despre aceste lucruri, fiindcă vreau să văd mai mulţi investitori americani venind în România. Cred că e mai important să vină în România CEO-ul unei mari companii americane care să promită că va investi 200-400 de milioane de euro, decât preşedintele SUA, fiindcă acum aveţi nevoie de locuri de muncă.
RS: Angela Merkel a venit în România să ceară bani pentru investitorii germani. Ce părere aveţi despre această situaţie?
AMB: Mai mulţi directori de companii americane au venit aici în ultimele luni.
RS: Pentru acelaşi lucru?
AMB: Au venit să investească.
RS: Angela Merkel a venit să ceară banii pe care investitorii germani trebuiau să-i primească.
AMB: Vă referiţi la faptul că a venit să se plângă despre plăţile datorate investitorilor. Nu a fost nevoie să fac asta. Am reuşit să rezolv o mare parte a acestor probleme singur. Nu e nevoie să vină preşedintele Obama aici pentru acest lucru.
RS: Care e mesajul dumneavoastră pentru politicienii români şi pentru cetăţenii români?
AMB: Cred că guvernul român trebuie să continue reformarea statului şi aş vrea să văd partidele pu
nându-se de acord asupra acestor măsuri mai des pentru că e singurul mod de a asigura o creştere economică sustenabilă în următoarea perioadă, ceea ce ar putea fi extraordinar. Românilor le spun să rămână optimişti, să aibă puţin mai multă răbdare. Unele dintre măsurile care se iau acum vă vor aduce câştiguri pe termen lung. Mai sunt paşi de făcut. Continuaţi să îndemnaţi guvernul să facă aceste schimbări. Am vorbit despre nevoia de reformă, despre lupta împotriva corupţiei, de nevoia de transparenţă, de restructurare a companiilor de stat. Şi voi ar trebui să luaţi poziţie şi să îi întrebaţi pe guvernanţi şi pe parlamentari de ce nu se fac aceste lucruri.
