„Pericolul contagiunii a scăzut semnificativ şi practic a dispărut”, a afirmat Van Rompuy într-un interviu acordat cotidianului elen Kathimerini, în timpul unei vizite la Atena în timpul căreia se va întâlni cu premierul Georges Papandreou.
El a arătat că acest lucru poate fi clar observat în scăderea spreadului obligaţiunilor spaniole faţă de cele germane, de referinţă în Europa.
Van Rompuy estimează totodată că Europa are resursele şi determinarea să combată criza.
„Cred că putem spune că Uniunea Europeană nu va irosi criza. Am lansat cea mai radicală revizuire a guvernanţei economice de la înfiinţarea euro”, a arătat oficialul UE.
El a adăugat că guvernele din zona euro trebuie să înveţe din această criză.
În opinia, sa guvernele au dus o politică bugetară prea relaxată şi nu au supravegheat băncile.
În schimb, sistemele europene de control au fost prea concentrate pe deficite şi nu au dat atenţie riscurilor macroeconomice şi gradului de îndatorare.