De la zero la peste 6.000 de titluri și 14 milioane de cărți tipărite din 1995 până azi. Glumind, Silviu Lupescu, cofondatorul și directorul general al celei mai importante edituri locale, Polirom, spune că i‑au purtat noroc Adrian Marino (criticul literar a fost unul dintre consilierii de bază și de suflet ai lui Lupescu în materie de politică editorială) și o bancnotă de 50 de franci primită de la prințul Sturza la lansarea primei cărți Polirom și pe care încă o păstrează. În rest, foarte multă muncă, o vocație târzie (abia la 40 de ani s‑a apucat de acest business, după ce și‑a ratat pe rând toate visele din copilărie – balerin, șofer, pianist) și foarte mult marketing și promovare a cărții, după rețeta occidentală. Rezultatul? Lupescu a reușit să transforme o editură de provincie, cu un start întârziat – a pornit la cinci ani după cel mai mare rival Humanitas – în cea mai mare casă de publishing locală, cu venituri de 4,2 milioane de euro anul trecut.
După cei 16 ani la conducerea Polirom, Lupescu nu poate pune degetul pe ceva anume atunci când este întrebat de succesul editurii sale. Poate spune doar că i‑a imprimat editurii o politică foarte agresivă în ceea ce privește oferta de carte (deși la prima vedere pare un om mai degrabă timid, „dar ambițios“, cum se autocaracterizează) și un proces de producție ușor industrializat: în anii de boom economic și de vârf ai editurii (2006–2008) ritmul săptămânal era și de 30 de titluri, acum este de opt‑zece titluri dintre care 70% sunt noi, restul republicări.
FILĂ CU FILĂ. Înainte să ajungă în mâinile cititorului, cartea ca obiect își începe drumul, ca manuscris, sub ochii editorului.
După mai multe etape de analiză, împreună cu consilieri, referenți de specialitate, coordonatori de colecții și parcurgând un set de câteva zeci de criterii – de pildă, o propunere editorială într‑o editură germană primește puncte pentru circa 70 de criterii – editorul va da sau nu manuscrisului analizat „bun de tipar“.
Aici este arta și punctul de inflexiune în acest business: în ce măsură o editură reușește să publice titluri valoroase cultural – „iar o editură este un act de creație“, în formularea lui Gabriel Liiceanu, fondatorul Humanitas –, dar să facă și bani. Sunt cele două criterii mari care se aplică afacerii cu carte și ambele sunt obligatorii. Implicit, editorul de carte este un om care pendulează între două lumi. „În mediul editorial, circulă butada conform căreia atunci când aparții la două lumi, de fapt, nici una nu te include. Oamenii de cultură spun că editorii sunt afaceriști, iar lumea afacerilor te privește condescendent, considerându‑te un om de cultură necunoscător într‑ale businessului“, explică Lupescu, care are în portofoliu și șase cărți traduse de el (din franceză și engleză).
Tot el spune că lunar, la Polirom ajung 100 de manuscrise, dintre care doar 20–25 ajung în faza de analiză. Lectura manuscrisului (și uneori sunt suficiente primele zece pagini pentru a decide soarta manuscrisului) este urmată de trecerea lui prin grila criteriilor – al vandabilității, capacității de a fi mai ușor sau mai greu de promovat, al costurilor, previziunilor de tiraj, implicit profit, gradul de adaptare la publicul‑țintă, alinierea la strategia editurii, etc. Nici un criteriu nu este eliminatoriu, dar diferă ponderile pe care un manuscris le obține după aplicarea lor. În final, primește sau nu undă verde de la consiliul editorial pentru a fi inclus în planul editorial. De aici, manuscrisul trece prin faza de redactare (observații pe conținut și intervenții de comun acord cu autorul, verificarea informației, etc.), urmată de o etapă tehnică (tehnoredactare, corectură, tipar), în paralel cartea urmând să înceapă să fie promovată. Și am fi tentați să credem că odată ajunsă la raft, aventura cărții se încheie. „Cartea nu moare odată ce a ieșit din tipografie. Unele sunt reeditate după un an, doi, altele – cam 30–40% – sunt reprinturi obișnuite“, explică Lupescu, detaliind că un best seller stă și zece ani în portofoliul unei edituri, perioadă în care trece prin succesive reprinturi și reeditări.
CAPITOLE. Toată această fază de producție – pe care, ca director general, Lupescu doar o supervizează, fără a se mai implica direct – presupune evident niște costuri, care se ridică până la 30–35% din prețul cărții înainte de a ajunge la distribuitor (căruia editorul îi dă un rabat de 30–40%, chiar și peste 50% în cazul unor magazine din comerțul modern). Costurile sunt însă influențate puternic de tirajele cărții respective (cu cât este mai mare tirajul, scad costurile de producție), iar dacă este vorba de traducere, cresc cu încă 8–10% (copyright‑ul plătit autorului). Marjele operaționale ale unei edituri ajung undeva între 15–20%. Dacă piața crește. În criză, cum a fost cea din ultimii doi ani, marjele Polirom de pildă au scăzut până la 8–9%, după cum spune Lupescu. Mai mult, pe piața locală de carte tirajele medii sunt de câteva mii de exemplare fapt care face ca rentabilitatea unei edituri locale să fie din start mai mică decât a suratelor occidentale. Dacă mai adăugăm și riscul de a publica titluri care se dovedesc fără succes la public devine limpede că, doar și prin natura sa (fără a mai lua în calcul și presiunile externe, tipice pieței locale), businessul cu carte nu e deloc unul simplu.“Este un business care trăiește doar din cele 10% pariuri câștigătoare (best seller‑uri – n.r.). Cam 60% sunt vânzări de listă, restul sunt eșecuri. E un dat și nu există o rețetă sigură pentru treaba asta“, explică Lupescu.
Evident, dincolo de zecile de criterii obiective, flerul și buna cunoaștere a pieței și a cititorilor influențează în ce măsura rețeta fiecărei edituri este sau nu una de succes. În cazul autorilor debutanți riscul este major și flerul este cel care decide soarta manuscrisului. Polirom, prin colecția „Ego.Proză“, este una dintre cele mai deschise edituri locale către autori români tineri, asumându‑și un risc financiar mai mare. Inevitabil, comparația în piață s‑a făcut cu cel mai important rival al Polirom, Humanitas, care în ultimii ani a urcat în topul editurilor până pe locul al doilea. Dacă editura fondată acum 21 de ani de Gabriel Liiceanu mizează pe o selecție mai atentă a titlurilor –“gustul meu merge mai degrabă către selecții riguroase și standarde de la bun început înalte“, spunea acesta în 2005 –, Poliromul a adoptat o „strategie de fugă“, fiind comparat de criticul literar Dan C. Mihăilescu cu un „Hollywood al pieței de carte, în timp ce Humanitas ar fi o casă de producție europeană mai selectivă“.
Dincolo de aceste considerente, manuscrisele ajunse pe masa editorilor în ultimii doi ani cu siguranță au trebuit să mai treacă un test: acela al unei piețe înjumătățite, în care regulile au rămas, în mare, aceleași, dar tacticile au trebuit regândite.
BIOGRAFIE. Atât Polirom, cât și restul editorilor importanți traversează încă una din cele mai negre perioade ale pieței locale de carte și un reviriment se întrevede abia din 2012. O piață și așa foarte mică – 50–60 milioane de euro, fără vânzările cu ziare – chiar și atunci când ritmul de creștere a fost de două cifre. Adică, de câteva zeci de ori mai mică decât piețele occidentale. Sau comparabilă, de pildă, cu încasările pe care le face o editură din regatul britanic într‑o săptămână.
Consumul de carte în România este de aproape patru euro p
e cap de locuitor, iar sondajele indică în jur de două milioane de români care au citit cel puțin o carte pe an și un milion care citesc mai mult de două cărți pe an (în SUA, o piață de carte anuală de peste 13 miliarde de dolari în 2009, sunt circa cinci milioane de cititori constanți). Vânzările la chioșcurile de ziare, adică alte aproape 60 de milioane de euro (18,5 milioane de exemplare vândute în 2009) este posibil să fi îmbunătățit totuși aceste statistici, crede Lupescu.
Pentru șeful de la Polirom, criza actuală nu este însă motiv de deznădejde, chiar dacă în ultimii doi ani de zile afacerea și profitul s‑au înjumătățit. Polirom (prima dată a fost tipografia Polirom, iar din 1995 a apărut și editura cu același nume) este un business pornit cu puțin înainte de criza financiară de la mijlocul anilor ’90 care a scos din joc zeci de edituri la acel moment. Editura operează astăzi cu un număr de opt librării, care funcționează în franciză sub brandul Polirom, în diferite orașe din țară și o librărie proprie în București. De asemenea, editura colaborează cu circa 350 de librării și difuzori angro din țară și din Republica Moldova. Principalii acționari ai Editurii Polirom sunt Silviu Alexandru Lupescu (17%), Viorel Bunduc (2,5%), Adrian Butucă (54,04%), Irina Oana Dolhascu (13,2%) și Anca Claudia Tiron (13,17%), potrivit datelor de la Registrul Comerțului.
SEMNE DE CARTE. La unison, toate cele patru edituri importante consultate pentru acest articol de MONEY EXPRESS au identificat aceleași probleme care țin întreaga piață de carte locală la nivelul cifrei de afaceri pe care o rulează anual o singură companie din aproape orice alt domeniu.
Pe scurt, tot lanțul afacerii cu carte – tipografie, editură, angrosist, librărie – a primit lovituri simultane care au dus la o contractare a pieței de până la 40% anul trecut. A scăzut puterea de cumpărare cu 20–25%, în estimarea lui Lupescu; Ministerului Educației nu a mai asigurat fonduri pentru achiziții de către biblioteci și totodată a retras sprijinul financiar (tichete de 100 de euro) acordat profesorilor pentru achiziții de manuale, ceea ce genera cam 10–20 milioane de euro (Polirom avea 10% din această sumă). În plus, a fost introdusă de anul trecut taxa de timbru de 2% pentru cărțile de beletristică, considerată „incorectă, ilogică și la presiunea autorilor“, în opinia editorilor consultați de MONEY EXPRESS. Și tot în curtea editorilor, au mai fost două mari presiuni: instabilitatea cursului (cheltuielile cu tiparul și achiziționarea licențelor, cu ponderea cea mai mare în prețul cărții, sunt plătite de editori în euro, iar prețul la raft este perceput în lei) și recuperarea cu întârziere a banilor de la retaileri. Chiar și în condiții normale de funcționare, businessul editurilor presupune recuperarea într‑un an, doi a banilor din stocul de cărți – de ordinul milioanelor de euro în cazul editurilor mari, Polirom având acum un stoc evaluat de Lupescu la 10–12 milioane de euro.
Anticipând vânzări mult mai mici, retailerii le‑au cerut editorilor mai puține cărți. Mai mult, s‑au închis unele librării mici, iar cel mai mare retailer local de carte – lanțul Diverta, cu 69 de unități în 2009 – a intrat anul trecut în insolvență. Majoritatea editurilor mari avea expuneri și de până la 30–35% din stoc în lanțul controlat de omul de afaceri Octavian Radu.
De altfel, „cel mai mare necaz“ al pieței locale de carte, în formularea lui Iren Arsene, coproprietarul editurii Curtea Veche, este distribuția. Cărțile nu ajung la cititori. Spațiul de expunere al cărții este cel mai redus din Europa și în loc să se mărească scade, dat fiind că multe librării au capitulat în ultimii doi ani. „Editurile s‑au racordat la trendurile pieței occidentale, cele mai noi titluri din străinătate sunt traduse repede și la noi, calitatea cărții, grafica, hârtia sunt la nivelul celor de afară, nu și retailul de carte“, remarcă și Silviu Dragomir, coproprietarul editurii Trei și acționar în cadrul editurilor Pandora M, Publica și Lifestyle Publishing House. Cu alte cuvinte, piața de carte suferă de aceeași problemă ca întreaga economie românească: lipsa infrastructurii. Avem doar câteva sute de librării la nivel național (în SUA, cei mai mari doi retaileri – Borders și Barnes&Noble dețin la un loc peste 1.200 de librării), unul din motive fiind și acela că, după ’90, multe librării au devenit ținte atractive în dealuri de real estate, iar altele în locul lor nu au mai fost înființate, după cum remarcă Arsene. „În România, infrastructura cărții nu s‑a dezvoltat în linie cu producția de carte“, completează Dragomir.
ERATELE. Ce‑au făcut însă editurile mari pentru a supraviețui? Dincolo de măsurile standard deja aplicate de orice business, indiferent de domeniu – reducerea costurilor curente, concedieri, stoparea investițiilor –, editurile și‑au revizuit planul editorial: mai puține titluri noi în favoarea reeditărilor, selecție mai atentă (titluri mai puțin riscante), preferarea autorilor români, unde dispar costurile de traducere (Humanitas și Polirom au mix de 60% autori români, restul străini), orientarea către alte canale de vânzare, în special spre Internet, prin site‑urile proprii sau librării online care au ajuns să genereze deja între 10 și 15% din vânzări. „Am înclinat ușor balanța către cărțile care asigură o revenire mai rapidă a investiției, cu rotație mai mare“, spune Lupescu, explicând: în loc să publice cărți din care vinde 2.000 de exemplare în doi ani, le alege pe cele care se vând în aceeași cantitate, într‑un an. În special, cărțile utilitare se vând bine, pentru că sunt considerate o necesitate. „Cartea de specialitate o cumperi, chiar dacă e scumpă, pentru că îți trebuie“, explică Lupescu. Ca ponderi în portofoliul total al Polirom (care numără în jur de 500 de titluri anual), 30% sunt ficțiune, 70% restul genurilor, unde intră și cărțile utilitare – dicționare, enciclopedii, ghiduri, manuale etc.
La ce s‑a mai gândit Lupescu pentru a asigura un cash‑flow mai bun afacerii? A republicat edițiile cartonate în variante grafice mai ieftine, care fiind mai atractive ca preț, se vând, la fel, mai repede.
Arsene de la Curtea Veche a ales o altă direcție: vânzarea la chioșcuri alături de ziare, segment care generează cam jumătate din veniturile de anul trecut (aproape patru milioane de euro, spune aceasta).“În loc de 250 de puncte clasice de difuzare, ai 5–6.000 de puncte de vânzare. E un canal pe care nu ai cum să îl ignori“, a declarat Arsene, adăugând că a trebuit să învețe practic să fie și vânzător de carte. „Ne‑am suflecat mânecile și ne‑am apucat să găsim canale alternative, deși eu nu sunt vânzător de carte. E un alt business“.
ATACUL CLONELOR. Așadar, e nevoie mereu de adaptare, ceea ce face ca businessul cu carte să nu prea poată merge pe pilot automat, după cum remarcă și Lupescu. Trebuie să fii permanent racordat la pulsul pieței, să intuiești așteptările cititorilor, dar să reușești și să îi surprinzi, fără a da faliment. Pe lângă întreținerea relației cu autorii…mai sensibili, șeful Polirom are mereu ceva de făcut: întâlniri, lansări, corespondență, analize, informare. Și în 2011 mai are ceva la care editorii străini lucrează deja de aproape doi ani. Introducerea în ofertă a cărților electronice, o piață încă secundară a pieței de carte tradiționale,
dar cu performanțe‑record în 2010, potrivit statisticilor internaționale.
Potrivit companiei de research Futuresource Consulting, cărțile electronice și dispozitivele de citire ale acestora (e‑readere) au crescut cu 200%, generând venituri de 900 milioane de dolari (10% din sumă a fost realizată pe piețele europene). Cum era de așteptat, pionierii revoluției digitale au fost Japonia și SUA, unde ponderea e‑books a ajuns la aproape 8% din piața totală de carte, în timp ce în Europa se apropie de 2%. Poate cel mai spectaculos exemplu vine de la Amazon, care a vândut la sfârșitul lui 2010 mai multe copii de e‑book‑uri pentru Kindle – dispozitivul propriu de citire – decât copii ale cărților tradiționale (raportul a fost de 115 e‑book‑uri la 100 de cărți pe hârtie).
La auzul acestor vești, unii s‑au grăbit deja să profețească dispariția cărții pe hârtie. Dar tot potrivit statisticilor, creșterea vânzărilor de e‑books a avut un impact mai degrabă pozitiv asupra vânzărilor de carte tradițională, care au început să crească pe sfârșitul anului trecut. În România, cu greu putem folosi termenul piață: „în patru‑cinci ani putem vorbi de așa ceva“, spune Paul Balogh, directorul diviziei Humanitas Digital. În 2010, abia dacă s‑au strâns 200 de titluri de e‑books, iar numărul dispozitivelor de citire nu depășea 5.000. Potrivit declarațiilor din presa locală de business făcute de Liviu Nistoran, președintele Televoice, compania care distribuie (inclusiv via Humanitas) e‑readerele Evobook de la Evolio, în 2011 numărul e‑readerelor va ajunge la 20.000, iar cel al tabletelor Kindle și Sony Reader la 50.000. Cu siguranță, vor mai fi și câteva mii de dispozitive ale Apple, iPad 1 și 2, care de asemenea au ajuns de anul trecut și pe piața locală.
Revenind la businessul editurilor, adoptarea cărților electronice este în mod evident o nouă sursă de venit. Dar o chestiune anevoioasă când vine vorba de a demara o nouă linie de business. Nu există un model clar al afacerii, în plus necesită investiții noi și consistente (câteva zeci de mii de euro, cel puțin) în principal pentru platforma electronică, distribuire securizată sau drepturi de autor care în acest caz sunt mult mai mari (25% și se dorește atingerea unui prag de 50%). Autorul este așadar unul dintre cei mai mari beneficiari ai noului business (care se poate face acum direct între el și editură), la fel cititorul care poate cumpăra o carte mai ieftină cu 30–50% (sunt eliminate costurile de tipar și, în cazul în care editura vinde direct, rabatul către distribuitor). Totuși, în formula actuală, Lupescu nu vede mari reduceri pentru buzunarul cititorilor: dacă TVA‑ul la cărți tipărite este de 9% în România, la cele pe suport electronic este deocamdată de 24%; dacă mai difuzezi prin canale terțe, rabatul oferit urcă și până la 40%; în plus drepturile de autor ajung la e‑book la 25% față de 10–12% în cazul cărții tradiționale. Și să nu uităm nici de riscul pirateriei. „Este încă o afacere destul de dificilă“, spune el.
E‑BOOK. Ceea ce nu înseamnă că Polirom va sta departe de această tendință. Lupescu mărturisește că s‑a uitat mereu în curtea marilor edituri internaționale, iar acum o privire rapidă către Penguin, Lagardere Publishing, Hachette Book Group (HBG), HarperCollins sau Bloomsbury îi arată un singur lucru: cu toții au anunțat investiții duble, chiar triple în 2011 față de 2010 în cărți electronice.
La nivelul pieței locale, Lupescu spune că va investi în primă fază circa 30.000 de euro. „Probabil că în următoarele câteva luni, piața de carte digitală va exploda și la noi. Anul acesta, vor apărea și primele o sută de titluri electronice publicate de Polirom“, dezvăluie șeful celei mai mari edituri locale. La fel, editurile All și Litera au anunțat câte o sută de titluri electronice anul acesta, Humanitas are deja în portofoliu câteva zeci, iar restul marilor edituri au declarat că pregătesc platformele proprii pentru acest format.
Cele mai curajoase cifre au venit de la CorectBooks – afacere controlată de omul de afaceri Dinu Patriciu și jurnalistul Sorin Roșca Stănescu –, magazin online specializat pe carte electronică și lansat în octombrie 2010. Anul acesta, ținta este publicarea a peste 1.200 de titluri, iar în următorii trei ani a 15.000 de titluri, prețul mediu al unei cărți fiind de 16 RON.
Cu sau fără o creștere spectaculoasă a cărții electronice în portofoliul Polirom, Silviu Lupescu vrea ca în următorii trei ani să reajungă măcar la venituri de 8–10 milioane de euro. Adică nu mult peste nivelul atins în 2008, înainte de începerea crizei. Pe termen lung însă, visul legat de Polirom este mai curând al omului de cultură decât al omului de afaceri: nu se gândește, de pildă, să vândă afacerea (nu are încă un succesor, iar fiul său e departe de a‑i călca pe urme), ci ar vrea ca Polirom să rămână un brand în piața culturală românească și dă devină, de ce nu, un Gallimard al României.
Impas
După patru ani de creșteri consecutive a veniturilor și profitabilității, 2009 a fost primul în care Polirom a intrat pe o pantă descrescătoare.
Niște repere
Judecând după cele mai vândute zece cărți publicate în 2010 de Polirom, un lucru e clar: cititorul român preferă memorialistica și autorii‑brand, care nu mai au nevoie de prea multă promovare.
|
Titlu |
Autor |
Colecție |
|
Niște răspunsuri |
Mihaela Rădulescu |
— |
|
Animalul inimii |
Herta Muller |
Fiction Ltd |
|
Regele se înclină și ucide |
Herta Muller |
Ego‑grafii |
|
Patru femei, patru povești |
Aurora Liiceanu |
Ego‑grafii |
|
Rendez‑vous cu lumea |
Aurora Liiceanu |
Ego‑grafii |
|
Prin perdea |
Aurora Liiceanu |
Ego‑grafii |
|
Viața unui om singur |
Adrian Marino |
— |
|
Cartea șoaptelor |
Varujan Vosganian |
Fiction Ltd |
|
Slăbești mâncând |
Gabriela Man |
Hexagon |
|
De veghe în lanul de secară |
J.D. Salinger |
Biblioteca Polirom |
Sursa: Polirom
Diferența dintre veghe și idioțenie?
Fix 59.200. Mai jos, cele mai vândute cinci cărți publicate de Polirom din 1995 încoace.
|
Titlu |
Autor |
Nr. exemplare vândute |
|
„De veghe în lanul de secară” |
J.D. Salinger |
123.700 |
|
„Despre lucrurile simple“ |
Mihaela Rădulescu |
121.480 |
|
„Medicină naturistă“ |
Speranța Anton |
87.900 |
|
„Pedagogie“ |
Constantin Cucoș |
79.250 |
|
„Idiotul“ |
Dostoievski |
64.500 |
Sursa: Polirom
Cei opt magnifici
Cele mai mari edituri după cifra de afaceri concentrau, la nivelul lui 2009, aproape jumătate din piața locală de carte, cu venituri cumulate de puțin peste 26 milioane de euro.
|
Editura |
Cifra de afaceri |
Profit brut |
|
1. Polirom |
17,8 |
0,8 |
|
2. Humanitas |
15,7 |
0,8 |
|
3. Corint |
14,4 |
0,7 |
|
4. Curtea Veche |
13,1 |
0,2 |
|
5. Rao Enciclopedia |
12,7 |
2,8 |
|
6. Art |
12,6 |
1,8 |
|
7. Teora |
12,5 |
0.2 |
|
8. Paralela 45 |
11,8 |
1,9 |
Sursa: Money Express, Ministerul Finanțelor
„Cartea e un obiect perfect“
De ce iubim cărțile? Ne răspunde Mircea Cărtărescu, cel mai cunoscut scriitor român contemporan. Secretul său ar putea fi că nu încearcă să facă din scris o afacere, ci scrie pentru „ca să‑și înțeleagă situația“. Nu încearcă, dar reușește, Mircea Cărtărescu fiind și cel mai bine vândut autor român contemporan. Potrivit estimărilor MONEY EXPRESS, autorul trilogiei „Orbitor“ și a „Mendebilului“ a încasat din drepturile de autor ale tuturor volumelor sale o sumă cuprinsă între 250.000 și 350.000 de euro.
MONEY EXPRESS: Pe scurt, care a fost experiența cu editurile din România la prima carte publicată? Fast foward, care este experiența actuală, ca scriitor de succes cu editurile românești?
MIRCEA CĂRTĂRESCU: Am publicat prima carte în 1980, era o carte de versuri. Problemele veneau atunci din stupiditatea politică a vremurilor: cenzură, șicane etc. În aceleași condiții am publicat și următoarele trei cărți ale mele. După decembrie ’89, eram deja un autor format, aveam peste treizeci de ani. Vreo trei ani am căutat editură pentru cărțile mele, până m‑am oprit la Humanitas, unde public practic exclusiv de 18 ani. Cu Humanitas, am o relație ideală din toate punctele de vedere. E o editură admirabilă, condusă de oameni unul și unul, așa cum sunt și angajații săi.
Cum explicați succesul comercial pe o piață a cărții în care autorii străini domină de departe în materie de vânzări?
Succesul comercial nu mă interesează absolut deloc, eu sunt un autor serios care scrie „ca să‑și înțeleagă situația“, cum spunea Kafka. Dacă oamenii cumpără cărțile mele, nu pot decât să mă bucur. Dar nu fac din templul meu o peșteră de tâlhari.
Care au fost cele mai vândute trei cărți semnate Mircea Cărtărescu?
Nu știu sigur. Cred că „De ce iubim femeile“, care e o carte în registru minor, dar nu una comercială, a mers undeva către 150.000 de exemplare vândute. Celelalte cărți ale mele au o medie de 20–30.000 de exemplare pe ediție, dar unele au avut multe ediții…
De ce credeți că avem o piață de carte atât de mică comparativ cu Germania, de pildă (peste cinci miliarde de euro) sau chiar Ungaria, mai mare de câteva ori, deși suntem creditați, sau mai degrabă ne autocredităm, drept un popor cultural?
Piața cărții este într‑adevăr mică în România, ca și consumul de săpun, de exemplu. Care să fie motivele? Cam aceleași pentru amândouă… E, adică, o chestiune de civilizație, de obișnuințe, de igienă fizică și spirituală. Nu putem conta pe mai mult de 20.000 de cititori serioși, care cumpără mai toate cărțile adevărate și poate pe de două ori mai mulți pentru cărțile comerciale. Cartea e pretutindeni în criză, criză economică și criză culturală. La noi însă, toate merg mai rău și mai greșit ca aproape oriunde. În plus, cartea de literatură are‑n jurul ei o lume literară precară, viciată de reviste, edituri, critică din ce în ce mai necredibile.
Care este relația dvs. cu editurile din străinătate?
Fiecare dintre cele vreo douăzeci de edituri străine la care public este un caz special. Nimeni nu trebuie să creadă că în străinătate te așteaptă cineva special pe tine ca să rupi gura târgului. Abia când ai ajuns să publici la edituri mari îți dai seama cu adevărat cine ești: un biet autor dintr‑un colțișor neînsemnat al lumii. Pentru că România nu interesează pe nimeni, firește că nici autorii români nu interesează. Îți trebuie cinci ani ca să te impui în România; ca să te impui în Germania sau Franța îți trebuie de patru ori mai mult timp. Ca să exiști în România trebuie să fii un autor bun. Ca să exiști în Europa trebuie să fii de trei ori mai bun decât autorii lor. Altfel nu‑i pasă nimănui de tine.
În ce măsură ați (re)simțit, ca autor, problemele majore prin care au trecut editurile locale în ultimii doi ani de criză economică. Și, în calitate de cititor, în ce măsură ați simțit o înclinare mai mare către titlurile mai comerciale, cu rotație mai mare, în detrimentul titlurilor valoroase cultural, dar care poate au o amortizare mai lentă?
Humanitas a mers pe cultură solidă, cu un public fidel și specializat și asta a fost foarte bine, inclusiv financiar. Firește, s‑au publicat aici și cărți comerciale, dar nucleul a fost cultura înaltă. De‑aici trag concluzia că și cărțile serioase, bine prezentate, au potențial comercial.
Care credeți că sunt perspectivele pieței locale de carte în următorii ani? Ce anume condiționează piața locală de carte să nu fie la nivelul celor occidentale?
Totul depinde de public. Nu putem importa germani nici pentru industria noastră, nici pentru administrație, nici pentru politică, nici ca să ne citească producția editorială. Publicul de carte se formează în sistemul educațional. Dacă învățământul va înceta să fie o ruină, cum e azi, vom avea și public cititor, și‑n consecință piața va crește. Nu poți face nimic cu troglodiți.
Apropo de cărțile electronice, care câștigă tot mai mul
t teren, dacă ați fost publicat în acest format și cum vedeți noul segment de carte, care sunt oportunitățile pentru autori?
Da, chiar primul e‑book publicat de Humanitas a fost o carte a mea, micul roman „REM“. Eu însumi citesc din ce în ce mai mult pe iPad și cred că e‑readerele sunt de mare viitor. În același timp, cred că dispariția cărții pe hârtie e o exagerare. Cartea e un obiect perfect care nu poate dispărea de la o generație la alta.
Poate întrebarea cea mai grea. Cât câștigă un autor român de succes? Negociați direct cu editurile sau aveți un agent literar care face acest lucru? Este mai avantajos să fii tradus sau publicat și vândut pe piața natală?
Nu e o întrebare așa de grea. Eu câștig, în țară și aiurea, cam 40–50 de cenți din vânzarea fiecărei cărți semnate de mine. Adică vreo 8–9% din prețul mediu al unei cărți. Totul depinde de vânzări. Care nu depind de mine. Eu pur și simplu îmi scriu cărțile. Nimic altceva nu mă preocupă. Nu fac din scrisul meu o afacere.
