Autoritatea Naţională pentru Cercetare Ştiinţifică a organizat, luni, festivitatea de premiere a inventatorilor de la Geneva. Cea de a 39-a ediţie a salonului elveţian a însemnat pentru România un impresionant palmares, concretizat prin 24 medalii de aur, 18 medalii de argint, şapte medalii de bronz şi 20 de premii speciale. Totodată, ediţia din 2011 a însemnat şi sărbătorirea Jubileului celei de-a 20 participări a României la acest prestigios eveniment internaţional.
În semn de recunoaştere a meritelor inventatorilor români, medaliile obţinute la Salon au fost înmânate de către Dragoş Mihael Ciuparu, preşedintele ANCS, în cadrul Festivităţii de premiere. La festivitate a participat şi europerlamentarul Petru Luhan. Acesta a vorbit elitei cercetării româneşti despre prioritatea UE în cercetre, „creşterea economică inteligentă”, despre absorbţia redusă a fondurilor europene şi despre bugetul extrem de mic alocat cercetării în România comparativ cu celelalte state membre.
„Toate statele membre trebuie ca până în 2020 să aloce minimum 3% din PIB pentru cercetare. Vom organiza o expoziţie cu invenţiile românilor la Parlamentul European, ca să facem cunoscut tuturor faptul că România înseamnă şi altceva decât ceea ce scrie presa occidentală, şi anume expulzarea romilor, crimele comise de români sau neacceptarea în Spaţiul Schengen. Mă bucur că v-am descoperit şi că vă pot promova”, le-a spus Luhan cercetărilor. Citește articolul