Sorin Simon

Tabără: Suma pe care România trebuie să o plătească CE ca penalizare s-ar putea reduce

amendă, comisia europeana, Tabără, Valeriu Tabara

„Ceea ce e important, noi am avut în prima anunţare circa 100 de milioane, noi am avut un dialog şi cu Curtea de Conturi, pentru că verificările se fac nu numai de instituţia ministerului, se fac şi de către Curtea de Conturi, de către celelalte instituţii şi, în urma acestor verificări şi discuţii, s-a redus cu circa 25 de milioane de euro această penalitate, repet, care este formată din plăţile pe doi ani. Speranţa noastră este ca această sumă (de 75 milioane de euro – n.r.) să se reducă şi sunt argumente”, a spus Tabără.

El a afirmat că banii trebuie plătiţi în cinci rate şi se reţin din alte fonduri.

„Acum avem noi, are UE să ne dea nişte bani. Se ştie că a fost suspendat SAPARD-ul la un moment dat, noi am plătit, avem vreo 50 de milioane de euro de luat de la Comisie penalitate, pentru Comisie sunt aceste chestiuni reciproce. Dacă vă uitaţi, Franţa, Spania, Germania, toţi plătesc, şi unii au sume mai mari decât România. Repet, la prima vedere suma e mare şi e mare, dar dacă o comparăm cu celelalte state, nu e foarte mare”, a adăugat ministrul.

Comisia Europeană va recupera o sumă de 74,9 milioane euro alocată României pentru agricultură şi cheltuită în mod incorect, neregulile vizând controalele şi furnizarea de informaţii inexacte fermierilor, ca parte a unui program prin care autorităţile europene impută statelor membre în total 530 milioane euro.

Neregulile din România vizează „puncte slabe ale sistemului LPIS-GIS (de identificare a parcelelor agricole, n.r.) în ceea ce priveşte controalele administrative încrucişate, furnizarea de informaţii inexacte fermierilor şi controalele ineficiente la faţa locului în privinţa ajutoarelor pe suprafaţă”, potrivit unui comunicat al CE.

Cele mai mari sume sunt imputate Greciei (260 milioane euro), Spaniei (115 milioane euro) şi României.

Tabără a explicat că penalizarea se referă la cheltuieli făcute în 2007 şi 2008.

„Trebuie ştiut că România a pornit fără cadastre – este una dintre marile probleme ale României – şi continuu să cred că instituţiile care se ocupă de cadastru nu se regăsesc în locul în care ar trebui să se regăsească. Şi avem o mare problemă: neavând cadastru funciar făcut la nivelul solului, noi am lucrat foarte mult prin ceea ce înseamnă controlul aerian. Pe de altă parte, trebuie luată şi experienţa fermierilor. Foarte mulţi au tratat problema ca şi când te duceai şi înscriai la primărie sau la direcţia agricolă nu ştiu ce declaraţie, fără să creadă că cineva va verifica în totalitate declaraţia respectivă”, a arătat ministrul.

El a adăugat că, în plus, unii fermieri au declarat suprafeţe duble de teren, sperând să obţină finanţări mai mari şi crezând că nimeni nu verifică.

„Ei nu, totul s-a verificat şi se verifică la milimetru”, a încheiat Tabără.