Bărbatul de 73 de ani, şcolit la Harvard, este în primul rând un mare fan al industriei auto. „Iubesc maşinile. Mi-a părut foarte rău când brandul Pontiac a dispărut, eram un mare admirator al său”, spune afaceristul.
Ratan Tata a transformat complet afacerea pe care străbunicul său a fondat-o, în 1868. Grupul Tata are, în prezent, 395.000 de angajaţi în 80 de ţări şi include 98 de companii din diverse domenii: oţel, IT, hoteluri, industria ceaiului şi, nu în ultimul rând, producerea de maşini. Veniturile Tata s-au mărit de 12 ori din 1991 încoace, ajungând la 46,1 miliarde de euro în 2010 şi făcându-l pe Ratan Tata al doilea cel mai puternic director executiv al Asiei, conform topului CNN.com. Citeşte mai mult pe Gândul