Rezerva Federală (Fed) va anunţa, în această seară, decizia referitoare la dobânda de politică monetară, care va fi urmată de o conferinţă de presă a preşedintelui Fed, Ben Bernanke, prima din istoria de 97 de ani a instituţiei, relatează Reuters.
Este probabil ca Bernanke să susţină o politică prudentă de retragere a măsurilor de stimulare a economiei americane.
Politica monetară ultra-relaxată a Fed, a unei dobânzi cheie aproape de nivelul zero, contrastează puternic cu cea a Băncii Centrale Europene (BCE), care în martie a majorat dobânda pentru prima oară după iulie 2008 şi pare că va continua această strategie.
Divergenţa strategiilor constituie principalul motiv care a dus la aprecierea euro cu 9,6% în acest an.
Indicele dolarului a atins 73,493 faţă de un coş de valute, cel mai redus nivel din ultimii trei ani, în scădere cu aproape 10% faţă de ianuarie.
Numeroşi traderi anticipează că indicele va ajunge la un minim istoric de 70,698, atins în 2008.
Euro a urcat cu 0,2%, la 1,4654 dolari pe unitate, după ce a atins 1,4713 dolari pe unitate, cel mai ridicat nivel după decembrie 2009.