Altfel spus, dacă propunerea va trece în forma actuală, România ar urma să fie penalizată cu 0,5% din PIB”, a declarat europarlamentarul, membru în Comisia pentru control bugetar din Parlamentului European. Autorităţile române au declarat că suspiciunile Eurostat privind deficitul bugetar de 6,4% din PIB înregistrat anul trecut sunt neintemeiate. Experţii oficiului european de statistică trebuie să vină în România, să stabilim ce nu este în regulă, a declarat preşedintele Traian Băsescu, într-un interviu la TVR.
Oficiul European de Statistică a anunţat că are rezerve în privinţa calităţii datelor raportate de România privind deficitul bugetar de anul trecut, de 6,4% din PIB. E vorba de chestiuni tehnice, nu doar neincluderea pierderilor companiilor de stat, au afirmat, pentru Hotnews, oficialii Eurostat. Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat că semnele de intrebare au apărut din cauza datelor diferite furnizate de Institutul de Statistică şi Banca Naţională.
Secretarul de stat în Ministerul Finanţelor, Gheorghe Gherghina, a declarat că în calculul deficitului pentru 2010 vor fi incluse şi companiile cu pierderi.
Chiar şi în aceste condiţii, autorităţile afirmă că ţinta de deficit bugetar agreată cu FMI pentru 2010, de maximum 7,3% din PIB, nu va fi depăşită.