Bursa de Valori Bucureşti (BVB) „a scăzut (ieri) generalizat şi cu amplitudine ridicată pe fondul unui volum de tranzacţionare peste medie“, spune Iulian Panait, de la societatea de consultanţă KTD Invest .
E de rău când scăderile se produc pe volume mari. Înseamnă că oamenii sunt decişi de-a binelea să vândă, nu doar testează piaţa.
Indicele BET Fi (al celor cinci societăţi de investiţii financiare – SIF şi al Fondului Proprietatea – FP) a scăzut până la 25.000 de puncte, cel mai apropiat nivel minim de susţinere a reluării creşterii (SUPORTul albastru superior pe grafic).
Acum chiar e momentul să ne amintim ce ne spune Dan Rusu de la BT Securities, de vreo două săptămâni încoace, că, atâta „vreme cât indicele BET-Fi se ţine în intervalul 25.400 – 24.500 de puncte sau deasupra lui, nu avem motive reale de îngrijorare, iar ţintele de creştere 28.000 şi 29.000 rămân valide.
Aşa să fie, doar că nu va fi azi.
„Perspectivele pentru piaţa românească rămân uşor negative, chiar dacă scăderile de pană acum au fost suficient de ample pentru a face posibilă o revenire pozitivă a cotaţiilor. Probabil că aceasta va avea loc atunci când climatul extern se va îmbunătăţi“, spune Iulian Panait.
Numai că nu se îmbunătăţeşte, dacă ne uităm pe pieţele contractelor la termen (futures) pe indicii marilor burse ale lumii. Pe Bloomberg toate cotaţiile erau roşii la 9.30.
„Pe pieţele internaţionale continuă să se manifeste o oarecare aversiune la risc. Nivelul acesteia încă nu este ridicat dar se poate vedea din evoluţia indicilor şi a mărfurilor că investitorii sunt mai prudenţi acum decât în urmă cu două zile.
Joi vom avea şedinţa de politică monetară şi estimări cu privire la mersul economiei europene de la Banca Centrală Europeană“, mai spune preşedintele KTD Invest. Acesta r putea fi un motiv de aşteptare.
Nu este rău de amintit faptul că „datele fundamentale sunt bune, perspectivele multora dintre companiile importante listate la bursă – de asemenea“, potrivit lui Adi Lupşan, directorul general adjunct al casei de brokeraj Intercapital Invest. Dar din nou, reluarea creşterii se amână. Să vedem dacă şi cât mai continuă corecţia.
Corecţiile de cotaţii pe pieţele bursiere survin de obicei atunci când investitorii devin mai dornici să încaseze profitul din creşterile anterioare decât să parieze pe creşteri ulterioare. Dar există şi corecţii pozitive la tendinţe negative.
SIF-urile şi Fondul Proprietatea sunt cele mai lichide (cele mai tranzacţionate, mai uşor de găsit şi mai uşor de vândut) acţiuni de la BVB şi, de aceea, indicele lor este considerat ca un fel de oracol şi pentru restul pieţei.
Indicii sunt nişte medii ponderate ale acţiunilor care intră în „coşul“ (portofoliul) fiecăruia, iar FP şi SIF-urile sunt nişte mari fonduri de investiţii care au ele însele „expuneri“ (investiţii) în aproape toată economia românească, inclusiv în societăţi energetice la care nimeni, în afară de FP, nu are acces.