Sorin Simon

OMV: Profitul a crescut cu 12% în primul trimestru

OMV, profit omv

Valoarea EBIT CCA excluzând elementele speciale a crescut cu 12% în T1 din 2011, la 726 milioane de euro, de la 647 milioane euro în T1 din 2010, susţinută de un preţ mai mare al ţiţeiului şi de o performanţă îmbunătăţită a activităţii petrochimice, informează OMV.

Venitul net CCA excluzând elementele speciale şi după deducerea intereselor acţionarilor minoritari a scăzut cu 9% până la 272 milioane de euro, de la 297 milioane euro în T1 din 2010.

„Primul trimestru al anului 2011 s-a dovedit a fi unul foarte dificil, cu o performanţă operaţională solidă, umbrită de problemele politice din Africa de Nord şi din Orientul Mijlociu, care au afectat şi producţia noastră. Cu toate acestea, preţul ridicat al petrolului, împreună cu contribuţiile solide ale diviziilor noastre de afaceri au condus la un rezultat operaţional superior celui din trimestrele anterioare”, a declarat CEO al OMV, Gerhard Roiss.

Ultimele Articole