Astfel, analiştii estimează că „rata trimestrială a PIB pentru trimestrul unu al anului 2011 s-a situat probabil la 0,6% (estimările variază între 0,1% şi 1,1%), în timp ce rata anuală a fost de 0,2% (estimările variază între -1,1% şi 0,8%)”.
În ultimul trimestru din 2010, economia României a crescut cu 0,1% faţă de trimestrul anterior şi s-a contractat cu 0,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2009
Pentru întregul an 2011, estimarea membrilor AAFBR care au răspuns la sondaj plasează dinamica PIB la 1,5% (estimările variază între 0,6% şi 3,9%). „Înconsecinţă, se poate sesiza o îmbunătăţire a aşteptărilor faţă de cele exprimate la începutul acestui an (de +1,2%)”, se arată în comunicatul AAFBR.
Pentru anul 2012, participanţii la sondaj se aşteaptă la o rată de creştere a PIB de 3,5% (estimările variază între 3% şi 4,5%).
AAFBR este o asociaţie profesională fără scop lucrativ, înfiinţată în luna ianuarie 2008 şi care reuneşte în rândurile sale peste 70 de analişti din sectorul bancar, fonduri de pensii, societăţi de administrare a investiţiilor, societăţi de asigurări şi din piaţa de capital.