Sorin Simon

România a avut în primele două luni al şaselea avans anual al exporturilor din UE, de 42%

Eurostat, export, exporturi romania, zona euro

Cea mai mare creştere a exporturilor a fost înregistrată în ianuarie-februarie 2011 în Bulgaria – 59%, urmată de Lituania (51%), Malta (49%), Estonia şi Letonia (ambele cu 45%).

Deficitul comercial al României a scăzut la 600 milioane euro în primele două luni, de la 1,1 miliarde euro în perioada similară din 2010, în condiţiile în care importurile au crescut cu 25%, în timp ce exporturile au sporit cu 42% faţă de nivelul din februarie 2010, arată Eurostat.

Astfel, România a exportat bunuri de 6,9 miliarde euro, cu 2 miliarde euro mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2010. Importurile s-au cifrat la 7,5 miliarde euro, în creştere cu 1,5 miliarde euro.

În luna martie, exporturile României către statele din afara blocului comunitar au crescut cu 10,5% faţă de cele din februarie, la un nivel ajustat sezonier de 1,1 miliarde euro, iar importurile s-au majorat cu 30,9%, la 1,5 miliarde euro.

La nivelul UE, cele mai mari deficite comerciale au fost înregistrate în primele două luni în Marea Britanie (18,4 miliarde euro), Franţa (15,9 miliarde euro), Italia (10,2 miliarde euro), Spania (8,1 miliarde euro), şi Grecia (3,9 miliarde euro).

Pe de altă parte, Germania, Olanda şi Irlanda au avut cele mai mari excedente, de 21,9 miliarde euro, 7,5 miliarde euro, respectiv 6 miliarde euro.

Pe ansamblul UE, estimările Eurostat arată că deficitul comercial din comerţul cu statele din afara blocului comunitar a crescut în martie la 9,6 miliarde euro, de la 8,9 miliarde euro în aceeaşi lună din 2010.

Zona euro a înregistrat un excedent comercial extern de 2,8 miliarde euro în martie. În martie 2010 fusese consemnat un excedent comercial în zona euro de 2,7 miliarde euro.

Ultimele Articole