De asemenea, şi amendamentele propuse de senatorii din Comisia juridică au fost respinse de plenul Senatului cu 105 de voturi împotrivă şi două voturi pentru.
Membrii Comisiei jurudice propuseseră, prin amendamente adoptate în comisie, că nu pot adoptate prin ordonanţe unele acte normative pe care Ministerul Educaţiei a vrut să le emită în domeniul cercetării, respectiv ordonanţe prin care să se modifice Legea 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, respectiv Legea 287/2004 a consorţiilor universitare şi a Ordonanţei de urgenţă 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei.
Senatorii jurişti eliminaseră, prin amendamente, din lista propusă de Guvern şi modificarea Legii 30/1991 privind organizarea şi funcţionarea controlului financiar şi a Gărzii Financiare, adoptarea de reglementări privind transporturile rutiere, modificarea Ordonanţei 29/1997 privind Codul aerian civil, înfiinţarea Autorităţii Metropolitane de Transport Rutier Bucureşti, măsuri pentru reglementarea obligaţiilor bugetare ale Societăţii Comerciale „Telecomunicaţii CFR” SA.
În timpul dezbaterilor din plenul Senatului senatorii PSD şi PNL au anunţat că vor vota împotriva proiectului de lege fiind invocat atât faptul că Guvernul ‘a ocolit cu agilitate Parlamentul’ prin numărul mare de angajări de răspundere pe diverse legi, cât şi faptul că în punctul de vedere emis de Consiliul Legislativ se precizează că abilitarea Guvernului se acordă doar pentru domenii care nu fac obiectul legilor organice.
Senatorul PSD Adrian Ţuţuianu a precizat că dacă Executivul îşi va angaja răspunderea în faţa Parlamentului şi pe legea referitoare la minorităţile naţionale, ‘ar fi cea de-a 14-a asumare a Guvernului în doi ani şi jumătate’.
Senatorul UDMR Verestoy Attila a susţinut, în luarea sa de cuvânt, că este firesc ca Parlamentul să dorească să deţină controlul asupra legislativului şi să ‘controleze Guvernul să nu facă nişte lucruri care nu ar fi în acord cu Constituţia’.
‘Toate măsurile Guvernului pot fi cenzurate şi controlate de Parlamement. Totuşi, dacă am fi de bună intenţie, atunci nu am spune înainte de a vedea măsurile Guvernului că ele nu sunt constituţionale. Ar trebui să acordăm Guvernului bună credinţa că va lua măsurile aşa cum sunt ele dorite de majoritatea parlamentară’, a spus acesta.
În replică, preşedintele Comisiei juridice din Senat, Toni Greblă (PSD), a afirmat că ‘problema este dacă solicitarea Guvernului este sau nu constituţională’.
‘Guvernul nu ne-a solicitat să-l abilităm să dea ordonanţe bune sau rele. Dacă ar fi făcut-o, probabil i-am fi sugerat să dea ordonanţe bune, dar nu i-am da un cec în alb. Problema care se pune este dacă solicitarea Guvernului este constituţională. (…) Nu putem lăsa Guvernul să reglementeze în domenii importante, cum este cazul educaţiei, fiindcă nu ştim ce anume doreşte să modifice’, a spus Greblă.
De asemenea, şi liderul grupului parlamentar al PNL din Senat, Puiu Haşotti, s-a referit la luarea de cuvânt a senatorului UDMR, Verestoy Attila, afirmând că faptul că acesta ‘meşteşugeşte perfect cuvântul românesc’, dar că vorbele sale i-au reamintit de ceea ce spunea Machiavelli – ‘Dumnezeu a dat omului cuvântul pentru a-şi ascunde gândurile’.
‘După ce a gâdilat orgoliul fiecăruia dintre noi şi Parlamentului ca instituţie, domnul Verestoy Attila a spus apoi că Guvernul este cel care se ocupă de bunul mers al treburilor ţării. Că Parlamentul a devenit un fel de ghişeu în care Guvernul Boc îşi depune asumările, aceasta este altă treabă’, a spus Haşotti.
Senatul este prima Cameră legislativă sesizată cu proiectul legislativ. Legea este ordinară.