Vila pe care Dragoș Antonescu (44 de ani) și soția lui, Gabi (40 de ani), o dețin în zona Domenii (Trotușului) din București se află încă în construcție. Este un proiect pe care cei doi l‑au tot amânat, dar pe care îl vor finaliza cu siguranță anul acesta. „Acolo….“, spune el, fixând cu privirea o parte a primului etaj susținut de stâlpi de rezistență, „o să fie o terasă cu multă vegetație. Iar acolo o să fie biroul nostru“. Au cumpărat o casă, iar acum o transformă din temelii: de la desene și schițe până la construirea mobilierului. O rețetă pe care Antonescu a învățat‑o înainte de a înființa Crafthouse și pe care acum o aplică pentru cele mai complexe proiecte.
POVESTEA. Ideea Crafthouse a apărut în urmă cu unsprezece ani, odată cu amenajarea primei locuințe a familiei. După ce Dragoș și Gabi Antonescu au încercat să lucreze cu mai multe firme de arhitectură, „fără ca cineva să înțeleagă“ ceea ce își doreau, și‑au dat seama că ar putea să pună în practică propriile idei. „Am schimbat douăsprezece echipe de muncitori, am dărâmat și refăcut de mai multe ori. După trei ani și jumătate de muncă ne‑am spus că am mai învățat o meserie“, își amintește Dragoș Antonescu.
Antreprenorul era atunci partener la o firmă importatoare de echipamente audio high‑end, unde modifica aparatele conform cu dorințele clientului sau, altfel spus, făcea tuning de echipamente audio, „un business interesant și profitabil“. Așa că trecerea către businessul cu tuning de case s‑a produs aproape natural.
În vara lui 2006, Antonescu renunță la partea de high‑end audio – „Eram aliniați la start, împreună cu echipa cu care reușisem să finalizăm propriul nostru proiect“ – și se pregătește pentru o nouă etapă. Intră ca partener într‑o firmă de design și arhitectură care căuta suport în implementarea proiectelor. „Am adus cu mine și 50 de oameni de execuție“, spune antreprenorul. După numai un an își dă seama că nu este de ajuns pentru ceea ce își dorea și decide să înceapă propriul business în acest domeniu.
PRIMUL AN. Crafthouse Solutions a fost înființată în toamna lui 2007 cu intenția de a oferi servicii pentru segmentul premium – arhitectură rezidențială și small offices. „Când ne‑am făcut firma, ne‑am adus aminte de anul 2000. Ne‑am dat seama că vrem să fim aceia pe care noi îi căutăm, că vrem să facem lucruri care nu sunt de serie“, mai spune el. Pe înțelesul tuturor, firma nou înființată oferea servicii integrate, de la proiectare până la punere în operă, astfel încât beneficiarului să‑i fie predată casa la cheie, fără ca el „să‑și bată capul“ cu tot ce înseamnă procesul realizării și implementării proiectului. De altfel, aceasta este o tehnică de abordare numită „design‑build“, foarte răspândită pe piața din Statele Unite.
Nu e de mirare că „aproape toți cunoscuții“ îl întrebau pe Antonescu: „Ce mai căutați aici? Abordarea aceasta nu e pentru România“. Se refereau la acel public nefamiliarizat cu ceea ce oferea Crafthouse. Ca investiție de început, suma a ajuns undeva la 100.000 euro, susținută din surse proprii, în sediu, echipamente, mașini. În primul an de activitate, nimic nu părea să anunțe că urmează o perioadă în care piața imobiliară, pe care activa Crafthouse, se va prăbuși.
Un exemplu de proiect din acea perioadă este Aqua Residence – un concept de tuning și amenajare integrată a unui ansamblu de 12 vile. „Eram angrenați în tot felul de lucrări pentru clienți. Aveam în jur de cinci proiecte mari, care valorau milioane de euro“, punctează omul de afaceri. De altfel, primul an a însemnat o cifră de afaceri de câteva milioane de euro și un profit de câteva sute de mii de euro pentru grupul coordonat de Antonescu, o echipă de o sută de oameni.
Citeşte mai mult despre firma care se ocupă cu „tuningul de case“ în MONEY EXPRESS