Cel mai mare producător de telefoane mobile din lume, Nokia Corp, a avertizat marţi că în trimestrul doi şi în 2011 profitul va fi mai scăzut decât s-a estimat anterior, din cauza competiţiei dure, în special pe piaţa telefoanelor inteligente (smartphones).
Miercuri la prânz acţiunile Nokia înregistrau un declin de peste 10%, la 4,27 euro, la bursa din Helsinki, iar după prânz acţiunile au urcat uşor, ajungând la 4,38 euro.
Marţi, acţiunile Nokia au scăzut cu 17,5%. Cele două zile de declin au făcut ca preţul acţiunilor Nokia să ajungă la cel mai scăzut nivel de la începutul lui 1998.
Câştigurile din trimestrul doi ‘vor fi substanţial sub intervalul de 6,1-6,6 miliarde de euro’ estimate anterior, a anunţat compania finlandeză.
Acestă revizuire în scădere a profitului Nokia a fost cauzată ‘în special de preţurile de vânzare mai scăzute decât s-a estimat anterior şi de vânzările mai reduse’.
‘A fost destul de şocant. Nokia tocmai a avut o adunare anuală generală şi nu au amintit nimic de asta, de fapt, ei au dat impresia că totul este în regulă’, a declarat pentru AFP preşedintele Asociaţiei acţionarilor Nokia, Timo Rothovius.
Unele bănci de investiţii, inclusiv Goldman Sachs, Bernstein Research, RBS şi Credit Suisse au retrogradat deja ratingurile Nokia.
În ultima perioadă, Nokia a început să fie supusă la presiuni, în condiţiile în care a pierdut teren pe segmentul smartphone în faţa rivalilor Apple şi Google, iar, recent, agenţia de evaluare Moody’s Investors Service a revizuit în scădere, cu o treaptă, ratingul acordat Nokia pentru datoriile pe termen lung, de la ‘A2’ la ‘A3’.
Oferta slabă de produse pe segmentul telefoanelor mobile inteligente a fost unul dintre principalele motive care în luna septembrie 2010 au determinat Nokia să îl înlocuiască pe directorul general Olli-Pekka Kallasvuo cu Stephen Elop, care anterior la lucrat la Microsoft.
La data de 11 februarie 2011, Nokia şi Microsoft au semnat un acord preliminar conform căruia Nokia va adopta sistemul de operare Windows Phone drept noua sa platformă software principală pentru smartphone.
În România, Nokia a investit 60 de milioane de euro în localitatea Jucu din judeţul Cluj într-o fabrică inaugurată pe 24 septembrie 2008.