Money.ro

Miliardarul băcan: Ce spune Patriciu despre afacerea cu magazine

afaceri, bacanie, business, Dinu Patriciu, macro, magazine, management, Mercadia, mic.ro, patriciu, Rompetrol

A preluat şi a aplicat concepte de management din Occident, înţelegând în acelaşi timp psihologia românilor mai bine decât mulţi politicieni. Toate acestea l‑au ajutat să construiască Rompetrol, businessul care i‑a adus în cont aproape două miliarde de euro. Ce şanse are Dinu ­Patriciu să‑şi egaleze recordul cu grupul Mercadia, sub a cărui umbrelă funcţionează lanţurile de magazine Mic.ro şi Macro?

Desenul de pe mapa de presă a Macro – noul nume al miniMax, lanţ de retail de tip discount pe care omul de afaceri l‑a cumpărat anul trecut – te poate duce cu gândul la povestea „Punguţa cu doi bani“ a lui Ion Creangă. Desenul, care înfăţişează un cocoş şi o punguţă, într‑un asfinţit de soare, nu e pus întâmplător acolo, alături de cuvintele „Curat chilipir“.

Se leagă toate perfect de poziţionarea celor 55 de unităţi Macro – care vor fi 150 până la sfârşitul anului – ca singurul lanţ de magazine destinate comunităţii şi totodată singurul lanţ de magazine care vor susţine producătorii români. De altfel, spune chiar Patriciu, „trebuie să învăţăm să ne cunoaştem pe noi înşine, iar asta nu e o frază filosofică. Economia românească trebuie să înveţe să se cunoască pe ea însăşi. Nu suntem o economie occidentală, ci una a răsăritului, a Mării Negre, de tip bazar. Asta e realitatea şi, în măsura în care o vom recunoaşte şi o vom folosi ca şi calitate, treaba asta va duce la prosperitate“. O poziţionare inteligentă, dacă ţinem cont de temerile oamenilor simpli de tipul „nu ne vindem ţara“, de imaginea defavorabilă asociată termenului „capitalism“ ori de cuvântul „mogul“ folosit drept sperietoare în ultima campanie electorală.

O etichetă folosită inclusiv împotriva lui Dinu Patriciu şi care l‑a deranjat. Mai puţin pare să‑l deranjeze eticheta de „băcan“, pe care măr­turiseşte amuzat că a citit‑o pe bloguri. „Unii zic că nu mi se potriveşte o astfel de afacere – după ce am fost petrolist, m‑am făcut băcan – că atât mă duce capul, aşa am citit pe bloguri“, spune Patriciu, deranjat nu atât de etichetă, cât de faptul că mediul de business din România pare să nu înţeleagă potenţialul de creştere al grupului de retail Mercadia. Este greu, odată ce te‑ai obişnuit cu un anumit nivel de business, să accepţi un nivel inferior – şi ne referim aici la cifre. Vorbind în termeni de arhitectură, cum să mai vrei să proiectezi case după ce ai făcut un castel? Iar Patriciu însuşi şi în egală măsură ceilalţi oameni de afaceri din România se vor ­raporta şi vor asocia numele său cu Rom­petrol şi cu cifra de două miliarde de euro, suma vehiculată în urma vânzării companiei petroliere către KazMunaiGaz. Că n‑au fost chiar două miliarde, ci poate doar 1,7, nici nu mai contează. Contează nivelul zerourilor, ca şi în cazul Mic.ro.

CIFRE. 535 de magazine Mic.ro sunt acum funcţionale în întreaga ţară, la exact un an de la demararea acestui business – şi vor fi 2.000 în viitorul apropiat. O extindere impresionantă, dar în acelaşi timp „prea rapidă şi prea agresivă“, după cum o califică un consultant pe retail care nu doreşte să‑i fie menţionat numele, din cauza sensibilităţii subiectului. „Practic“, continuă el, „a fost dat OK‑ul pentru circa două magazine pe zi. Rămâne de văzut câte din ele vor fi performante“.

Din punctul de vedere al altui consultant, dornic şi el de anonimat, numărul mare de magazine este un atu deloc neglijabil în negocierile cu furnizorii – cu cât ai mai multe magazine, cu atât poţi negocia preţuri mai mici, deci cu atât mai mult poţi avea o marjă mai mare de profit. Până la sfârşitul anului, Mercadia va avea în portofoliu 1.300 de magazine Mic.ro fixe, încă 1.000 mobile şi 150 de magazine Macro. Investiţia de până acum în grupul Mercadia este de 76 milioane euro şi va fi în total de 225–250 milioane euro. De precizat că, în toamna anului trecut, când lansa oficial Mic.ro, Patriciu spunea că doar în Mic.ro va investi 150 milioane euro pentru a‑l duce la 3.000 de unităţi.

Revenind la nivelul zerourilor, toate afacerile începute de Dinu Patriciu după Rompetrol vor avea drept scop final atingerea unei cifre de afaceri de ordinul miliardelor. Pentru că, aşa cum mărturiseşte el însuşi, „eu nu pot să stau degeaba sub un palmier“. Pentru a închide gura celor care susţin că tranzacţia Rompetrol s‑a datorat unei conjuncturi favorabile şi că e uşor să faci miliarde de euro când nu îţi plăteşti datorii istorice de sute de milioane de euro către stat. Şi în ultimă instanţă, pentru a demonstra că poate.

Citește mai mult despre afacerile lui Dinu Patriciu în MONEY EXPRESS