Sorin Simon

Datoriile companiilor către buget reprezintă 3,5% din PIB. 60% sunt ale companiilor de stat

arierate, buget, companii de stat, Croitoru, datorii

”Companiile din industria extractivă generează cea mai mare parte a restanţelor către buget, respectiv 30%, iar 80% din volumul acestora este generat de o singură companie de stat”, a precizat Croitoru, în cadrul conferinței de lansare a Asociației Române de Factoring.

Companiile aveau datorii la stat de 18 miliarde lei, respectiv 3,5% din PIB, aproape 60% aparținând firmelor cu capital majoritar de stat.

”Întreprinderile private și cele care au o situație financiară bună sunt mult mai disciplinate comparativ cu cele de stat”, a apreciat consilierul BNR. În decembrie 2010, arieratele statului către companii se ridicau la 1,1 miliarde lei, respectiv 0,22% din PIB, iar 80% aparțin bugetelor locale.

De asemenea,  arieratele aferente bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale au scăzut în 2010 la 0,04 % din PIB, de la 0,12% din PIB în 2009, în timp ce datoriile primăriilor au rămas la un nivel ridicat, de 0,18% din PIB.

”Pentru un număr important de companii , contravaloarea datoriilor restante ale bugetului de stat ar putea acoperi în totalitate restanţele firmelor respective, sub forma creditelor bancare nerambursate la scadenţă”, a mai spus Croitotu.

În perioada 2010 – aprilie 2011, 38.000 de firme au generat incidente de plată majore, iar primele 50 dintre acestea deţin peste 20% din totalul sumelor cu probleme.

Totodată, 100.000 de companii  aveau restanţe către furnizori, din care 15% erau companii de stat, iar 16.000 către bănci, din care primele 1.000 deţineau  aproape 65% din volumul datoriilor.

”Companiile private au alocat şi în anul 2010 resurse importante pentru activitatea de investiţii, în timp ce firmele de stat au ‘dezinvestit’,  fluxurile anualizate de numerar pentru investiţii au fost de 56 miliarde lei în primul caz, faţă de o dezinvestire de 25 miliarde lei în cazul secund”, a completat reprezentantul BNR.

Ultimele Articole