Money.ro

CFR SA a oprit activitatea a patru operatori de transport feroviar pentru datorii de 36,6 mil. lei

activitate, CFR, datorii, infrastructura, neplată, operatori, Regiotrans, Servtrans, taxă, transport marfa

Astfel, este prima dată când CFR Infrastructură a luat această decizie, potrivit reprezentanţilor companiei.

 

CFR SA precizează că a depus toate eforturile necesare pentru recuperarea acestor debite, decizia de oprire a circulaţiei trenurilor de marfă şi călători fiind luată ca urmare a refuzului repetat al operatorilor feroviari de a achita sumele restante, în contul taxei de utilizare a infrastructurii (TUI).

 

Operatorii de transport feroviar notificaţi sunt SC Grup Transport Feroviar SA, cu o datorie de 7,2 milioane lei, Regiotrans – care are datorii de 7,7 milioane lei, Servtrans Invest, cu cele mai mari datorii, de 18,2 milioane lei şi Transferoviar Grup cu debite de 3,5 milioane lei.

 

Reprezentanţii CFR SA spun că, începând cu ora 17.00, vor fi oprite trenurile de marfă care aparţin operatorilor notificaţi, iar cele de călători îşi vor continua traseul doar până la staţia de destinaţie. Reluarea activităţii va fi posibilă doar după plata sumelor restante.

 

La rândul ei, compania CFR SA are datorii de 1,8 miliarde lei la bugetul de stat. Totodată, CFR Marfă are creanţe de 509 milioane lei la firme, iar la bugetul de stat alte 467 milioane lei, în timp ce CFR Călători are datorii la firme de 744 milioane lei.

 

De asemenea, Electrificare CFR SA are creanţe către firme de 4,8 milioane lei, iar la buget alte 525 milioane lei datorie.

 

CFR Infrastructură şi-a redus pierderile în primul trimestru al anului cu 11,5%, la 121.754.749 lei, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când acestea au fost de 137.667.607 lei, declara luna trecută, pentru NewsIn, purtătorul de cuvânt al companiei, Oana Brânzan.

 

Totodată, cifra de afaceri a companiei a scăzut cu 6,2% în T1 2011, la 216.767.299 lei faţă de perioada similară a anului trecut, când afacerile au fost de 230.989.021 lei.

 

„Cifra de afaceri din 2011 este mai mică din cauza reducerii veniturilor din Taxa de Utilizare a Infrastructurii (TUI) de la operatorii naţionali de transport feroviar”, explica Oana Brânzan.

 

CFR Infrastructură a cheltuit în primul trimestru al acestui an pentru lucrări de reparaţii capitale, modernizare şi reabilitare a infrastructurii şi suprastructurii feroviare 176.616.000 lei.