Creşterea cheltuielilor cu sănătatea şi cu pensiile va pune tot mai multă presiune pe ratingul de credit al ţării, începând din 2014-2016.
„Este puţin probabil ca S&P să menţină ratingul AAA acordat statului francez” în absenţa unor noi reforme pe termen lung, se arată într-un raport al S&P privind impactul îmbătrânirii populaţiei.
Guvernul francez a afirmat în repetate rânduri că este hotărât să-şi păstreze ratingul AAA, acesta fiind unul dintre motivele pentru care a fost adoptată anul trecut o reformă a sistemului de pensii care va creşte treptat vârsta minimă de pensionare de la 60 la 62 de ani şi vârsta minimă de retragere din activitate cu pensie completă de la 65 la 67 de ani.
Parisul vrea de asemenea să revizuiască constituţia pentru ca următoarele guverne să fie obligate să stabilească ţinte de echilibrare a bugetului, după modelul plafonului de deficit bugetar din Germania.
Principalele reforme la care se referă S&P vizează continuarea remodelării sistemului de pensii, dar şi alte măsuri de reducere a cheltuielilor publice.
Dacă guvernul francez nu continuă reformele, ratingul ţării se va apropia de nivelul „AA” până în 2020, anticipează S&P.
În acest scenariu, ratingul ar coborî la „A” până în 2025, „BBB” până în 2030 şi ar putea intra în categoria „junk” până în 2040, notează agenţia.
S&P a arătat pe de altă parte că Franţa îşi va putea păstra ratingul „AAA” până în 2050 dacă bugetul va fi echilibrat în următorii cinci ani (cheltuieli egale cu veniturile), situaţie care nu a mai fost reuşită din 1974.