Sorin Simon

UE vrea să dea doar jumătate din următoarea tranşă către Grecia

criza din Grecia, Grecia, transa ue

Guvernele europene ar urmări astfel să determine clasa politică elenă să adopte de urgenţă măsurile de austeritate şi legislaţia specială privind privatizările pentru a consolida bugetul şi a-şi reduce din datorii.

Statele zonei euro ar putea autoriza, în iulie, o plată de numai 6 miliarde euro către Grecia, iar următoarele tranşe vor fi condiţionate de progresul Atenei în privinţa ţintelor fiscale, a declarat ministrul belgian al Finanţelor Didier Reynders.

„Vom încerca, în orice caz, să eliberăm fondurile necesare pe termen surt”, a afirmat Reynders.

Ministrul spaniol al Economiei, Elena Salgado, a declarat însă că scopul este plata întregii tranşe de 12 miliarde euro, declarând, după patru ore de discuţii cu miniştrii europeni, că suma nu poate fi divizată.

Reuniunea miniştrilor Finanţelor din zona euro a început duminică seară la Luxembourg şi a durat şapte ore, debutând simultan cu dezbaterea din parlamentul elen privind votul de încredere cerut de noul cabinet Papandreou, după ce premierul a remaniat săptămâna trecută guvernul. George Papandreo se bucură, teoretic, de susţinerea a 155 dintre 300 de parlamentari greci.

Germania, care din poziţia de cea mai mare economie europeană este responsabilă pentru cea mai mare parte a pachetelor de bailout acordate Greciei,

Irlandei şi Portugaliei, insistă asupra unei reforme economice ambiţioase la Atena, a declarat ministrul german al Finanţelor Wolfgang Schaeuble.

Miniştrii Finanţelor au amânat luni decizia finală privind plata următoarei tranşe din împrumutul către Grecia, cerând adoptarea de urgenţă a legislaţiei privind măsurile de austeritate şi privatizările.

Guvernul elen a arătat că are nevoie de bani până la jumătatea lunii iulie, pentru a nu intra în incapacitate de plată.