Judecătorii au prezentat motivarea deciziei prin care au respins proiectul de modificare a legii fundamentale propus de preşedinte.
În document se afirmă că eliminarea prezumţiei caracterului licit al dobândirii averii, fapt ce constituie o garanţie a dreptului de proprietate al persoanei, ar însemna că deţinătorul unui bun ar fi supus unei insecurităţi continue, întrucât, ori de câte ori s-ar invoca dobandirea ilicită a acestuia, sarcina probei nu ar reveni celui care face afirmaţia, ci deţinătorului bunului.
Şeful statului a precizat că nu va ţine cont de opinia Curţii Constituţionale şi că, până la urmă, toţi românii trebuie să demonstreze cum şi-au făcut averea.