Avansul anual al valorii depozitelor atrase de bănci a fost în mai de 2,7%, mai arată datele publicate marţi de Banca Naţională a României (BNR).
În mai, depozitele bancare în lei ale populaţiei au crescut cu 0,3% faţă de luna precedentă, la 66,02 miliarde lei, în timp ce economiile în lei ale firmelor au sporit cu 4,5%, la 46,78 miliarde lei.
Depozitele în valută ale populaţiei au avansat cu 1,2% faţă de aprilie, la 39,07 miliarde lei, la valoarea echivalată în lei, iar cele ale firmelor s-au diminuat cu 3,1%, până la 21,20 miliarde lei.
Comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, depozitele totale în lei au sporit cu 6,2%. Faţă de mai 2010, depozitele în lei ale populaţiei au avansat cu 5,1%, iar cele ale firmelor cu 7,7%.
Faţă de finalul lunii mai 2010, depozitele în valută ale populaţiei şi firmelor s-au redus cu 3,]%, în termeni nominali la valoarea echivalată în lei şi cu 1,8% pentru cea exprimată în euro.
Depozitele în valută ale populaţiei au înregistrat o creştere anuală de 1,7% în mai, exprimate în lei, iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, au scăzut cu 10,9%.