Proiectul este finantat printr-o o bursa în valoare de 500.000 de coroane daneze din partea Agenţiei Daneze pentru Ştiinţă, Tehnologie şi Inovaţie, se va face în colaborare cu Bioneer, companie de servicii în domeniul cercetării şi va dovedi că celulele stem ombilicale pot fi multiplicate printr-o procedură standard, de rutină, potrivit unui comunicat de presa.
“Stem SURE este o companie dedicata misiunii sale si are toate premizele de a fi prima companie din Romania care sa ofere replicarea celulara exclusiv pentru pacientii proprii. Mai exact, daca nu doresti sa iti epuizezi proba de celule stem, inainte de transplant le multiplici, folosesti celulule stem originale si le criogenezi pentru o viitoare intrebuintare cu celule stem mutiplicate. In plus, toti membrii familiei, care sunt compatibili cu proba copilului, au sansa de a putea utiliza in cantitate suficienta celulele stem stocate, respectiv multiplicate”, a declarat Bogdan Ivanescu.
Daca rezultatele proiectului de multiplicare a celulelor stem se vor dovedi pozitive, parintii care vor stoca celule stem ombilicale ale copiilor lor in viitor vor putea alege optiunea de multiplicare a celulelor stem inainte de criogenare, asigurandu-se astfel ca vor va avea un numar adecvat de celule gata de a fi folosite intr-un potential tratament ulterior.