Sorin Simon

5 ştiri business pe care nu trebuie să le ratezi în această dimineaţă – 01.07.2011

China, criza din Grecia, curs-valutar, dolar, euro, euro-dolar-1, fonduri mutuale, franci elveţieni, Grecia, investitii, leu, revista presei, România

România liberă: Harta investiţiilor chineze în România. Investiţiile chineze în România, de 2,5 ori mai mici decât cele din Ungaria, sunt mai degrabă rodul iniţiativei private a întreprinzătorilor chinezi decât consecinţa semnării unor acorduri bilaterale între cele două ţări. Credeţi că am înnebunit, să îmi tai singur creanga de sub picioare?”. Aşa descrie reacţia unui fost ministru al Transporturilor unul dintre subordonaţii săi, la întoarcerea demnitarului dintr-o vizită de afaceri efectuată în China, atunci când acesta a fost întrebat dacă, într-adevăr, va coopta chinezii în proiecte de infrastructură de transport în România.

Adevărul: Cum a ţinut Grecia leul în corzi o lună. În ciuda faptului că indicatorii macroeconomici ai României au cunoscut o îmbunătăţire şi creează premisele aprecierii, leul a fost ţinut în frâu de situaţia Greciei. Amânarea următoarei tranşe către Grecia, condiţionată de aplicarea unor noi măsuri de austeritate, a influenţat indirect evoluţia din ultima lună a cursului leu/euro.

EVZ: Coşmarul creditului în franci elveţieni. Ce soluţii ai. Creditele în franci elveţieni s-au scumpit cu aproape 70% în ultimii ani. Unele bănci preiau o parte din aceste costuri suplimentare. Situaţia unora din debitorii în franci elveţieni a devenit de-a dreptul dramatică, în ultimul timp, după ce şi-au văzut ratele dublându-se. Magda, o profesoară dintr-un oraş mic din provincie, este unul dintre ei. În 2007, a decis să-şi cumpere un apartament evaluat la circa 30.000 de euro. Salariul său era de 700 de lei şi, chiar şi atunci, în perioada de apogeu a creditării, o singură bancă de pe piaţă era dispusă să o împrumute. Un singur împrumut din portofoliul creditorului îi era accesibil: cel în franci elveţieni, atât datorită dobânzii, cât şi monedei ieftine, la acea vreme. În decembrie 2007, cursul leu/ franc elveţian era de 2,17 lei/ franc.

Bursa:  Euro, la cel mai ridicat nivel faţă de dolar din ultimele trei săptămâni. Euro s-a apreciat ieri, pe pieţele externe, atingând cel mai ridicat curs din ultimele trei săptămâni în raport cu dolarul, în condiţiile în care inves-titorii anticipează majorarea dobânzii de către Banca Centrală Europeană (BCE), luna aceasta. Un impact pozitiv asupra dinamicii monedei unice l-a avut şi reducerea temerilor legate de un faliment de stat imediat al Greciei, ca urmare a aprobării, miercuri, de către Parlamentul de la Atena, a planului de austeritate de 78 miliarde euro. Ieri, Legislativul elen a aprobat normele necesare implementării programului de austeritate pe cinci ani.

ZF: Topul celor mai profitabile fonduri mutuale la şase luni. Fondul OTP Obligaţiuni (fost Balansis) a vândut toate acţiunile din portofoliu înainte ca Bursa să înceapă corecţiile şi a devenit cel mai performant fond mutual cu un randament de 10,8% în primele şase luni. În primăvara acestui an, când Bursa creş­tea cu 15%, administratorul OTP Asset Management a decis schim­barea strategiei de investiţii şi transformarea fondului diversificat OTP Balansis în fond de obligaţiuni, astfel că din martie a început treptat să lichideze deţinerile de acţiuni din portofoliul fondului.

Ultimele Articole