Într-un interviu de 90 de minute acordat televiziunii naţionale, preşedintele chinez, Hu Jintao, i-a făcut pe membrii Partidului Comunist „incompetenţi” şi „corupţi”. Acesta le-a atras atenţia asupra faptului că toate actele de corupţie pe care le-au făcut se vor răsfrânge asupra partidului, care va pierde astfel încrederea poporului.
„ Puterea pe care o deţinem nu trebuie transformată într-un instrument de îmbogăţire pentru un număr limitat de persoane. Este mai important ca niciodată ca partidul să impună disciplină în rândul membrilor săi. Corupţia va duce la pierderea încrederii şi a susţinerii din partea populaţiei”, a declarat Jintao.
Potrivit acestuia, „incompetenţa” de care au dat dovadă unii membri ai partidului şi faptul că aceştia au „divorţat” de popor creează mari probleme pentru ţară. „Astăzi, China s-a impus în Est iar cei 1,3 miliarde de chinezi merg înainte cu încredere, sub stindardul socialismului”, a adaugat preşedintele pentru atrage astfel atenţia asupra faptului că politicienii trebuie să fie mult mai atenţi la nevoile poporului.
Corespondentul BBC din Beijing susţine că, în ultima perioadă, bogătaşii Chinei au devenit şi mai prosperi. Cu toate acestea, Partidul Comunist nu poate cădea, pentru că poporul chinez nu are nicio altă alternativă, comuniştii având mare grijă ca această alternativă să nu apară.
Jintao a făcut referire şi la greşelile din trecut, momente pe care, spune acesta, poporul chinez le-a depăşit cu brio. „ De-a lungul timpului, am făcut şi greşeli care ne-au tras înapoi, erori ce au avut drept principală cauza depărtarea de realităţile Chinei. Partidul nostru a reuşit să corecteze aceste greşeli prin puterea sa şi a oamenilor săi astfel că, am trecut peste, victorişi”, a mai spuns preşedintele Chinei. Şeful statului a omis însă să reamintească acele politici care au dus la moartea a milioane de oameni. Sub conducerea lui Mao, în 1958, Partidul Comunist a demarat o campanie menită să crească producţia industrială în urma căreia milioane de oameni au murit de foame. Şi mai mulţi chinezi se pare că au decedat în timpul „revoluţiei culturale”, o cruciadă organizată de Mao, în 1966, cu scopul de a purifica partidul.
Partidul Comunist din China a devenit puternic în 1949, după ce a învis Partidul Naţionalist, în urma unui sângeros război civil. Înfiinţarea sa datează însă din 23 Iulie 1921, membrii fondatori fiind un grup restrâns de intelectuali din Shanghai, printre care şi Mao Zedong. La ora actuală, Partidul Comunist din China este cel mai mare partid din lume, având peste 80 de milioane de membri