Medvedev ar fi dat ordinul după o discuţie telefonică, avută sâmbătă, cu vicepremierul rus Igor Secin, care l-a informat că Minskul şi-a plătit datoriile pentru aprilie şi mai.
„Ţinând cont că Minskul şi-a îndeplinit obligaţiile financiare, preşedintele a ordonat ca livrările de curent electric către Belarus să fie reluate, cum este stipulat în contracte”, a declara Natalia Timakova, purtătoarea de cuvânt a Kremlinului.
Belarusul a plătit miercuri o datorie de 21,16 milioane de dolari către compania rusă de export de electricitate Inter RAO, care, la rândul său, urma să reia livrările către Minsk la miezul nopţii.
Rusia a sistat furnizarea de electricitate către Belarus în noaptea de marţi spre miercuri, din cauza datoriilor.
Inter RAO a redus în 9 iunie la jumătate cantitatea de curent furnizată Belarusului, ca avertisment, şi a ameninţat că va sista complet exporturile în 22 iunie. Compania belarusă de utilităţi, Belenergo, a transferat 21,2 milioane de dolari în 15 iunie – plata datoriei pe luna martie.
Compania rusă acoperă circa 10% din consumul total de curent electric din Belarus, una dintre principalele sale pieţe. În 2009, Belarusul a reprezentat al doilea client al Inter RAO, după Finlanda. Minskul a cumpărat energie electrică în valoare de peste 151 de milioane de dolari.
Belarusul este afectat de o criză economică gravă, provocată de deficitul comercial mare şi de cheltuielile semnificative făcute înainte de alegerile din decembrie.