Boc: Absorbţia fondurilor europene, criteriu pentru remaniere, dar remanierea nu se dezbate public

Emil Boc, fonduri europene, remaniere, remaniere guvernamentala

Boc a declarat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, după semnarea unor contracte cu fonduri europene pe mediu, că niciun prim-ministru din lume nu dezbate public remanierile, ci aşteaptă momentul prielnic.

„Analizele activităţii guvernamentale se fac în permanenţă. Absorbţia fondurilor europene este un criteriu al evaluării activităţii guvernamentale, dar momentul concret nu este unul care să se dezbată public, ci este unul care se anunţă la timpul şi la momentul potrivit. Niciun prim-ministru din lume nu dezbate public remanierile guvernamentale. Face evaluările după criteriile activităţii Guvernului, fondurile europene reprezintă unul dintre criterii, ca şi stadiul investiţiilor, iar când are concluziile şi momentul prielnic, pur şi simplu le anunţă fără dezbateri prealabile. Acesta este specificul oricărui guvern din UE”, a spus Boc.

Ministrul Dezvoltării, Elena Udrea, a declarat, vineri, că miniştrii care nu au făcut performanţă trebuie remaniaţi, însă numai premierul decide acest lucru, ea adăugând că „întotdeauna găseşti pe cineva care să facă măcar cât ai făcut tu” şi că inclusiv la ministerul ei se putea face mai mult.

Şi secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că se discută în partid despre remaniere, dar această „chestiune este exclusiv” sarcina premierului.

Premierul Emil Boc le-a reproşat miniştrilor că nu şi-au respectat angajamentele privind creşterea volumului de fonduri europene atrase, asumate inclusiv în şedinţa de guvern la care a participat şi preşedintele Traian Băsescu, şi le-a cerut explicaţii, solicitând şi un raport în maxim o săptămână.

La discuţii au participat miniştrii Comunicaţiilor, Administraţiei şi Internelor, Educaţiei şi Dezvoltării Regionale, restul instituţiilor fiind reprezentate la nivel de secretar de stat.

Preşedintele Traian Băsescu a fost, joi, la Guvern, unde a avut o discuţie cu premierul Emil Boc, înaintea şedinţei pe care şeful Executivului a avut-o cu miniştrii privind fondurile europene.

Premierul a anunţat, miercuri, că stadiul absorbţiei fondurilor UE va fi analizat joi, într-o reuniune programată să fie organizată la Palatul Victoria, iar monitorizarea procesului de atragere a banilor europeni va continua pe perioada verii.

Preşedintele Traian Băsescu le-a cerut miniştrilor, la o şedinţă de guvern în luna iunie, să se gândească dacă mai pot face parte din Cabinet după prima jumătate a anului, în cazul în care datele care vor fi analizate pentru primul semestru vor indica un nivel redus al absorbţiei fondurilor UE şi al investiţiilor în domeniile pe care le gestionează.

El a arătat că modul în care sunt realizate investiţiile finanţate inclusiv din fonduri UE ar trebui să reprezinte principalul reper pentru miniştri în a considera dacă mai pot face parte dintr-un guvern.