Marian Manolache

Ariton: În septembrie anunţăm primele zece companii de stat ce vor avea management privat

companii de stat, ion-ariton, ministrul economiei

„Vrem să implementăm management privat la zece companii odată. Dintre acestea, două vor fi sigur CNH Petroşani şi Hidroelectrica. Nu a fost încă stabilit care sunt celelalte companii”, a spus ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, Ion Ariton, prezent în judeţul Braşov, unde compania Premium Aerotech (ce face parte din grupul EADS) a deschis marţi o nouă fabrică de componente pentru aeronave la Ghimbav, în urma unei investiţii de 40 milioane euro.

 

De asemenea, Ariton a precizat că proiectul privind listarea pe bursă a producătorului de gaze naturale Romgaz va demara după 1 ianuarie 2012, iar până la acea dată Ministerul Economiei se va ocupa de listarea Transelectrica şi Transgaz.

 

Compania Premium Aerotech, din grupul franco-german EADS, a deschis marţi o nouă fabrică de componente pentru aeronave, în Ghimbav, judeţul Braşov, în urma unei investiţii de 40 milioane euro. La eveniment au participat premierul Emil Boc, dar şi miniştrii Economiei, Ion Ariton, şi cel al Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu.

 

Fabrica are o suprafaţă de 60.000 metri pătraţi şi este construită pe platforma IAR Ghimbav, companie din industria aeronautică deţinută de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. Faza de dezvoltare treptată a producţiei va continua până la sfârşitul anului 2012. Din acel moment, peste 500 de persoane vor fi angajate în fabrica celui mai important producător european în domeniul structurilor aeronautice (faţă de 300 de angajaţi în prezent).

 

Până în prezent a fost finalizată cea de-a doua fază de construcţie pentru noua unitate de producţie, ce va fi axată pe producţia şi asamblarea componentelor metalice pentru toate programele de serie Airbus. Producţia a început în decembrie 2010, la finalizarea primei faze de construcţie. Fabrica a fost construită în 14 luni.