În 2010 s-au consumat în lume aproximativ 150 milioane litri de bere Staropramen, sortimentul fiind disponibil în peste 30 de ţări, inclusiv Bulgaria, Serbia şi Croaţia unde a înregistrat vânzări cu creşteri de peste 10%.
Astăzi, în lume, se consumă cu peste 30% mai multă bere Staropramen decât în Cehia.
„Includerea Staropramen în portofoliul nostru de produse completează echilibrat oferta către piaţă”, a declarat directorul general Bergenbier SA, Jens Hoesel.
Berea blondă Staropramen este produsă sub licenţa cehilor de la Pivovary Staropramen la fabrica Bergenbier din Ploieşti. Tot acolo sunt produse două mărci locale (Noroc, Bergenbier – cu sortimentele blondă, blondă fără alcool, nefiltrată din grâu şi fresh) şi brand-urile internaţionale Stella Artois (Belgia), Beck’s şi Lowenbrau (din Germania). Leffe şi Hoegaarden, ambele în portofoliul Bergenbier, sunt importate din Germania, respectiv Belgia.
Staropramen este o bere slab alcoolizată (5%), cu spumă bogată, iar reprezentanţii Bergenbier recomandă pentru retail un preţ de 2 – 3 lei, din acest punct de vedere fiind comparabilă cu mărcile Ursus, Holsten şi Ciuc.
După cum a declarat pentru AGERPRES directorul de marketing al Bergenbier SA, Tiberiu Mercurian, lansarea berii Staropramen s-a făcut în cel mai potrivit moment posibil.
Întrebat dacă după părerea sa criza economică a trecut, Tiberiu Mercurian a afirmat că „oamenii s-au obişnuit cu răul. Sperăm să urmeze nişte măsuri care să crească nivelul de trai al consumatorilor iar acest lucru se va regăsi şi în consumul de bere. Rolul nostru, al companiilor, este să-i ascultăm pe consumatori şi să le dăm ceea ce-şi doresc, în condiţiile pe care şi le permit”, a arătat directorul de marketing al Bergenbier.
Referindu-se la propria companie, Tiberiu Mercurian a arătat că în ultimii doi ani a fost relansată marca populară Noroc.
„La ora actuală cred că avem un portofoliu care este foarte echilibrat şi vizează toate segmentele de preţ”, a spus Tiberiu Mercurian.
Anul trecut, piaţa locală a berii a fost estimată la 15 milioane de hectolitri. Potrivit companiei de cercetare Nielsen, Bergenbier SA are o cotă de piaţa de 18,5%.