Preşedintele News Corp, Rupert Murdoch, şi fiul său, James, al treilea în ierarhia companiei, au început să fie audiaţi, marţi după-amiază, în Parlamentul britanic, pe tema scandalului declanşat de practicile tabloidului News of the World.
Înainte de a trece la întrebările parlamentarilor, James Murdoch a făcut o introducere în care şi-a exprimat imensa părere de rău pentru toate consecinţele acestui scandal. La un moment dat, tatăl său l-a apucat de braţ şi înainte de a-l lăsa să continue a ţinut să precizeze: „Este cea mai spăşită zi din viaţa mea”.