Ce site-uri a cenzurat China de-a lungul timpului

cenzura, China, , google, Playboy, probleme, reguli, reteaua

Voice of America – site-ul instituţiei internaţionale de ştiri, cunoscută pentru materialele politice, a fost blocat în China din 1997.

 

Google – Analiştii cred că site-ul motorului de căutare a fost blocat pentru prima dată în 2002. Când compania a fost de acord cu regulile de cenzură, în 2006, a fost lansată o versiune chineză, dar chiar şi atunci au apărut probleme între cele două părţi. Google a încercat o colaborare cu China pentru a cenzura anumite căutări, precum Piaţa Tiananmen  sau cuvântul „râu” pentru a bloca căutările despre fostul lider Jiang Yemin. Dar, politica companiei de a stoca datele cu caracter personal în China a dus la restricţionarea Gmail, Blogger şi chiar Picasa. La scurt timp de la lansarea platformei Google+ au apărut zvonuri că reţeaua a fost blocată. Deşi accesul la Google+ nu este blocat, reţeaua are probleme cu serverele, ceea ce o face greu accesibilă.

 

Wikipedia – La aniversarea celor 15 ani de la protestele din PiaţaTiananmen, varianta chineză a site-ului a fost pentru prima dată blocată în 2004. Un an mai târziu s-a întâmplat acelaşi lucru. În 2007, cenzura a fost ridicată, cu excepţia unor articole ce fac referire la Falun Gong şi Piaţa Tiananmen.

 

WordPress – Oficialii site-ului de bloguri au declarat că reţeaua putea fi accesibilă în China dacă ar fi acceptat cenzurarea anumitor cuvinte. Compania a refuzat să se conformeze şi este interzisă din 2006. Deşi Blogspot, deţinută de Google nu a fost blocată, aceasta cade din când în când victimă Marelui Zid de Protecţie.

 

Flickr – În 2007, utilizatorii nu şi-au mai putut accesa fotografiile, iar motivul nu este cunoscut nici astăzi.

 

New York Times – În 2008, la scurt timp după ce autorităţile chineze şi-au anunţat drepturile de a cenzura conţinutul online “ilegal”, NY Times a anunţat că site-ul a fost blocat pe continent. Nu este nici astăzi clar dacă această blocare a fost doar pentru o parte din articole sau dacă este vorba de o cenzurare generală.

 

Youtube – În 2008, utilizatorii chinezi care încercau să acceseze site-ul, erau informaţi că acestuia îi ia prea mult timp pentru a se încărca. Acest lucru se întâmpla în timpul protestelor din Tibet. “Chinei nu îi este frică de Internet. Am administrat site-ul potrivit legii, pentru a preveni răspândirea informaţiilor dăunătoare”, spunea atunci ministrul de externe.

 

Facebook – În 2009, după confruntările sângeroase din Xinjiang, utilizatorii reţelei sociale au observat că nu mai au acces la site. Pentru ca Facebook să fie accesibilă chinezilor, Mark Zuckerberg trebuia să fie de acord cu regulile cenzurii, care putea fi ridiculizate în SUA. “Cum poţi să conectezi întreaga lume dacă laşi afară un miliard de oameni”, spunea tânărul milionar în faţa unei audienţe de la Universitatea Stanford.

 

Twitter – Reţeaua a fost blocată cu două zile înainte de aniversarea a 20 de ani de la masacrul din Piaţa Tiananmen.


Wikileaks – În timp ce anul trecut mulţi nu se mai săturau de dezvăluirile documentelor secrete, China nu a pierdut nici o clipă şi a blocat site-ul.

 

IMDB.com – Site-ul a intrat pe lista neagră a chinezilor anul trecut, după lansarea documentarului “When the Dragon Swallowed the Sun”, un film care realiza un portret al brutalităţii chineze împotriva tibetanilor.

 

BBC – La scurt timp după ce activistul Liu Xiabao a primit premiul Nobel pentru Pace în 2010, site-ul BBC a fost blocat. Încă o dată. Ultima oară acesta a mai fost blocat chiar înainte de Jocurile Olimpice. De mai bine de un deceniu site-ul BBC a fost blocat ocazional, în timp ce BBC China este blocat din 1999.

 

LinkedIn – Site-ul a căzut victimă cenzurii în luna februarie a acestui an, când un utilizator a comentat că Revoluţia de Iasomie ar trebui să se răspândească şi în China.

 

Alte site-uri interzise

 

Playboy

Amnesty International

Asian American Baptist Church

ABC.com

Association of Christian Community Computer Centers

American Cancer Society

MIT Alumni Association

The United States Army

The China Times

CBS.com

Federal Judicial Center

George Washington University

Los Angeles Times

U.S. Navy’s Official Web Site

The University of Virginia

The Washington Post

Space Science Division, NASA