„În intervalul menţionat instabilitatea atmosferică va cuprinde treptat toate zonele ţării. Pe arii extinse vor fi ploi torenţiale, descărcări electrice şi intensificări ale vântului; vor fi condiţii de grindină. Intensitatea fenomenelor va fi mai mare în sud-vestul, vestul şi centrul teritoriului, precum şi în toate zonele de deal si de munte, iar cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi izolat 50 l/mp”, potrivit Agenţiei Naţionale de Meteorologie.