Sorin Simon

Boc către FMI: Am ieşit din recesiune, dar fără şampanie

boc, delegatie FMI, FMI, Franks FMI, recesiune

Împreună cu ministrul Finanţelor, şeful Guvernului i-a primit, la Palatul Victoria, cu membrii delegaţiei Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale.

În faţa jurnaliştilor, Boc a avut cu oficialii străini o scurtă discuţie în care le-a explicat că a dorit ca presa să aibă acces, pentru puţine minute, astfel încât să obţină „imagini noi” cu delegaţia FMI, şeful delegaţiei Fondului la Bucureşti, Jeffrey Franks, spunând că este bine că jurnaliştii au putut intra, deoarece membrii delegaţiei şi-au schimbat garderoba.

„Am schimbat hainele de iarnă, acum le avem pe cele de vară”, a spus Franks.

Premierul a continuat să discute în limba engleză cu membrii delegaţiei, spunând că, de la ultima vizită la Bucureşti a FMI, economia României a ieşit din recesiune şi a avansat „un pic”.

„Desigur, nu este încă timpul de a ciocni şampanie şi a sărbători. Obiectivul nostru este să menţinem ritmul reformelor, să evităm greşelile anului 2008 şi să consolidăm creşterea economică. Provocarea noastră constă în a nu face niciun pas înainte, să fim foarte precauţi şi să nu ne întoarcem la populism”, a spus Boc.

Franks l-a asigurat pe Boc că FMI apreciază eforturile Guvernului de a respecta programul convenit şi a creşte din punct de vedere economic.

O misiune comună a FMI, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale se află la Bucureşti în perioada 20 iulie – 1 august pentru a doua evaluare a acordului stand-by de tip preventiv şi a modului în care au fost îndeplinite ţintele stabilite pentru prima jumătate a acestui an.

În luna martie, autorităţile române au decis să prelungească înţelegerea cu Fondul Monetar Internaţional, printr-un acord de tip preventiv în valoare de 3,09 miliarde DST (circa 3,5 miliarde de euro), respectiv 300% din cota pe care o are România la FMI. Atunci, FMI a pus la dispoziţia României o primă tranşă în valoare de 60 de milioane de drepturi speciale de tragere (67 milioane euro).

Noul acord cu FMI este însoţit de un sprijin preventiv de 1,4 miliarde euro de la Uniunea Europeană şi de un împrumut de 400 milioane de euro de la Banca Mondială.

Ultimele Articole